Guvernul va aproba modificările la OUG 114 şi proiectul privind bugetul de stat

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri dimineaţa, că a decis angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul legii bugetului de stat, pe proiectul legii bugetului asigurărilor sociale şi pe modificarea Ordonanţei de Urgenţă 114, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 18 dec. 2019, 06:46
Guvernul va aproba modificările la OUG 114 şi proiectul privind bugetul de stat

„Am luat decizia de a ne angaja răspunderea pentru trei proiecte – legea bugetului de stat, legea bugetului asigurărilor sociale şi legea de corectare a Ordonanţei de Urgenţă 114”, a precizat Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

El a spus că va ţine cont de „amendamentele care produc efecte benefice” care vor fi depuse la aceste proiecte. 

Proiectul Legii bugetului de stat pentru 2020 şi proiectul Legii bugetului asigurărilor de stat pentru 2020 se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%, potrivit Raportului privind situaţia macroeconomică pe anul 2020 şi proiecţia acesteia pe anii 2021-2023 publicat marţi dimineaţa pe site-ul MFP.

Proiectul de lege de abrogare şi modificare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 114 a fost dezbătut în primă lectură în şedinţa de Executiv de vinerea trecută, context în care miniştrii au venit cu o serie de propuneri la actul normativ.

Astfel, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că în cadrul şedinţei de Guvern a propus, printre altele, menţinerea sporurilor şi indemnizaţiilor la nivelul anului 2019 în proiectul privind modificarea OUG 114.

Totodată, ministrul Economiei a venit cu propunerea ca proiectul de lege de modificare a OUG 114 să conţină prevederi în domeniul energiei precum ridicarea barierelor de preţ la producător „pentru gazele naturale la 1 iulie 2020 şi pentru energia electrică la 31 decembrie 2020”.

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat că exigenţa referitoare la majorarea suplimentară a capitalului pentru administratorii fondurilor de pensii private se abrogă prin modificările la OUG 114. Tot el a precizat că Fondul de Dezvoltare şi Investiţii va fi transferat la Ministerul Lucrărilor Publice spre desfiinţare.

Proiectele de acte normative privind OUG 114 şi bugetul de stat urmează să fie introduse pe ordinea suplimentară a şedinţei de Guvern.

Pe ordinea de zi anunţată figurează, printre altele, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane.

Totodată, Executivul va aproba şi un proiect de hotărâre pentru stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2020.

Printr-o altă hotărâre, Guvernul va adopta bugetele rectificate de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi al al Societăţii Comerciale Compania Naţională de Investiţii ”C.N.I”-S.A , instituţii publice aflate sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

De asemenea, vor fi aprobate mai multe proiecte de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Pe ordinea de zi comunicată se află şi un proiect de hotărâre privind rechemarea consulului general al României la Toronto, Canada, Sabina – Mădălina Şomăcescu.

Te-ar mai putea interesa și
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor pe care le deţine la operatorii de reţele de gaze Bursagaz şi......
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...