Copos: Sunt mândru de jucători şi de Răzvan Lucescu

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că este foarte mândru de Răzvan Lucescu şi de jucători chiar dacă au ratat calificarea în primăvara europeană, şi a precizat că Legia Varşovia nu ar fi avut nicio şansă dacă Dan Alexa nu era eliminat.
Economica.net - vin, 04 nov. 2011, 11:33

„Eu sunt foarte mândru de toţi. O spun cu toată puterea, sunt mândru de jucători şi de Răzvan, de felul cum s-au comportat, de atitudinea arătată în teren. Răzvan Lucescu a reuşit în doar câteva luni să construiască la Rapid o echipă competitivă, iar asta s-a văzut în meciul de aseară (n.r. – joi seara). Dacă noi rămâneam în unsprezece jucători, Legia nu ar fi avut nicio şansă. Am jucat nu bine, ci extraordinar de bine. După meci am fost şi le-am spus jucătorilor că sunt mândru de ei”, a spus Copos.

Oficialul giuleştean susţine că Rapid a pierdut calificarea în meciurile de pe teren propriu cu PSV Eindhoven şi Legia Varşovia. „Nu sunt supărat, calificarea nu am pierdut-o la Varşovia, calificarea am pierdut-o din păcate pe Arena Naţională în meciurile cu PSV Eindhoven şi Legia”, a menţionat acţionarul rapidist.

George Copos nu este supărat pe Alexa, eliminat în minutul 26, şi nici pe Drăghia, care a greşit la golul doi al formaţiei poloneze. „Toţi greşim. Într-adevăr, Alexa a greşit aseară, dar până atunci a dat totul. Iar Drăghia a fost extraordinar, eu îi văd un mare viitor. Veţi mai auzi de numele Drăghia, vă garantez”, a precizat Copos.

Echipa Rapid a ratat orice şansă de calificare în 16-imile Ligii Europa, după ce a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (0-0), de formaţia poloneză Legia Varşovia, în etapa a patra a grupei C a competiţiei.

Cu două etape înainte de final, Rapid are trei puncte şi nu mai poate prinde unul din primele două locuri, ocupate de PSV Eindhoven (10 puncte) şi Legia Varşovia (9 puncte). Teoretic, Rapid poate ajunge formaţia poloneză, dar nu o poate depăşi deoarece rezultatele directe sunt favorabile Legiei.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% (până la 188,038 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de......
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Standul producătorului de bijuterii Mauboussin, amplasat în cadrul magazinului Le Printemps din estul Parisului, a fost ...
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale ...
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Perturbările din Marea Roşie - o consecinţă a atacurilor maritime ale rebelilor houthi din Yemen - au dus anul acesta ...