Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat, la începutul săptămânii, într-un interviu acordat AGERPRES, că instituţia pe care o reprezintă va împotriva acordării de dividende suplimentare din partea Nuclearelectrica, pentru a păstra opţiunea ca producătorul de energie să realizeze un nou reactor nuclear la Cernavodă din surse proprii.
El a fost întrebat dacă în strategia energetică a României se menţine intenţia de a realiza reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.
„Da, îmi doresc să facem reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, pentru că sunt prinse şi în strategie, chiar dacă nu este aprobată, dar, din punctul meu de vedere, ele trebuie făcute, ţinând cont de tendinţa UE de energie curată, iar energia nucleară este în continuare considerată o energie curată”, a precizat oficialul guvernamental.
Popescu a adăugat că există în continuare posibilitatea ca Nuclearelectrica să realizeze un singur reactor din surse proprii, în cazul în care negocierile cu chinezii de la CGN nu se vor finaliza.
„Negocierile cu chinezii sunt la nivelul Nuclearelectrica, nu la nivelul Ministerului Energiei, dar sunt mai multe scenarii. Unul dintre ele este să construim un reactor cu banii Nuclearelectrica, să-l construiască singur. În acest sens, am căzut de acord cu Ministerul Finanţelor şi banii pe dividendele suplimentare de la Nuclearelectrica vor rămâne la Nuclearelectrica, nu vor fi luate. Tocmai pentru a avea această opţiune, de a putea construi un reactor singuri, mai departe, în cazul în care negocierile cu alte companii, alte entităţi, nu se vor finaliza aşa cum doreşte Nuclearelectrica”, a mai spus ministrul.
Fondul Proprietatea, acţionar minoritar la Nuclearelectrica, a solicitat acordarea de dividende suplimentare în valoare de 512 de milioane de lei.
„Vă spun sincer că noi, ca acţionari majoritari la Nuclearelectrica, vom vota împotriva acordării acestor dividende suplimentare la Nuclearelectrica”, a precizat Popescu.