Sindicatele de la Fiat Chrysler au primit asigurări privind păstrarea locurilor de muncă şi continuarea investiţiilor după fuziune

Sindicatele de la Fiat Chrysler au anunţat vineri că au primit asigurări privind locurile de muncă de la conducerea companiei, care s-a angajat să investească în Italia cinci miliarde de euro (5,54 miliarde de dolari) până în 2021, transmis Reuters.
Economica.net - vin, 20 dec. 2019, 19:04
Sindicatele de la Fiat Chrysler au primit asigurări privind păstrarea locurilor de muncă şi continuarea investiţiilor după fuziune

Discuţiile de la sediul fabricii Mirafiori din Torino vin în urma planificatei fuziuni între Fiat Chrysler şi rivala franceză PSA, anunţată miercuri

„Ei ne-au asigurat că toţi cei 400.000 de angajaţi din noul grup vor avea locurile de muncă garantate. Nu vor exista concedieri”, a afirmat Rocco Palombella, şeful sindicatului UILM.

Tranzacţia, care trebuie aprobată de autorităţile de reglementare, ar urma să se încheie în următoarele 12-15 luni. Va fi creat un grup cu venituri combinate de aproape 170 de miliarde de euro (190 de miliarde de dolari), iar reducerile anuale de costuri ar urma să se situeze la 3,7 de miliarde de euro (patru miliarde de dolari), fără închiderea vreunei fabrici, ci prin combinarea tehnologiilor, au precizat producătorii auto.

Guvernele de la Paris şi Roma au salutat acordul, dar au cerut asigurări privind protejarea locurilor de muncă.

Marco Bentivogli, şeful sindicatului Fim-Cisl union, a declarat că în acest moment sindicatele discută modul în care va fi selectat un reprezentant al angajaţilor în Consiliul de Administraţie al entităţii combinate.

„Acesta va trebui să reprezinte interesele angajaţilor şi să nu fie ales de companie”, a adăugat el.

Conform acordului de fuziune, doi reprezentanţi ai angajaţilor, unul din partea italiană şi altul din partea franceză, vor fi incluşi între cei 11 membri ai Consiliului de Administraţie al entităţii combinate.

Dar analiştii se aşteaptă ca fabricile companiilor din Europa, care se întind din Portugalia până în Marea Britanie, să fie atent verificate, în contextul încetinirii vânzărilor auto pe plan global.

Grupul francez PSA şi producătorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au anunţat miercuri că au finalizat un acord de fuziune cu caracter obligatoriu, care va crea al patrulea producător auto global, după Volkswagen, alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi şi Toyota.

Entitatea combinată, cu o capitalizare bursieră de aproximativ 50 de miliarde de dolari, va avea vânzări anuale de aproape nouă milioane de vehicule.

Grupul PSA deţine brandurile Peugeot, Citroen şi Opel.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu spune în cartea sa "Cumpăna României"......
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la ...
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...