ANCOM vrea să aducă la buget 110 milioane euro din extinderea valabilităţii licenţelor deținuţe de operatorii de telefonie în banda de 2.100 MHz

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) propune prelungirea valabilității celor patru licențe existente în banda de 2.100 MHz până la data de 31 decembrie 2031. De asemenea, instituţia a propus și taxa de licență pentru prelungirea drepturilor de utilizare, proporțional cu durata prelungirii: echivalentul în lei a 30 milioane de euro pentru licențele Orange și Vodafone și echivalentul în lei a 25 de milioane de euro pentru licențele RCS&RDS și Telekom Romania Mobile Communications.
Economica.net - mar, 24 dec. 2019, 13:47
ANCOM vrea să aducă la buget 110 milioane euro din extinderea valabilităţii licenţelor deținuţe de operatorii de telefonie în banda de 2.100 MHz

Exercitarea opţiunii de extindere a drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio se realizează prin achitarea valorii taxei de licenţă către bugetul de stat.

Potrivit ANCOM, în prezent, în banda de 2.100 MHz sunt în vigoare patru licenţe de utilizare a frecvenţelor radio deţinute de Orange, Vodafone, RCS&RDS şi Telekom Romania Mobile Communications ce au fost emise în urma a două proceduri de selecţie comparativă desfăşurate în anii 2004 şi 2006.

Preţul fiecărei licenţe astfel acordate a fost stabilit, la momentul acordării iniţiale, la suma de 35 milioane de dolari, pentru o perioadă de 15 ani.

Orange, Telekom şi Vodafone utilizează banda de 2100 MHz pentru furnizarea de reţele şi servicii UMTS/3G, iar RCS&RDS pentru furnizarea de reţele şi servicii UMTS/3G şi LTE/4G.

Licenţele deţinute de Orange şi Vodafone expiră în luna martie 2020, iar cele deţinute de RCS&RDS şi Telekom Romania Mobile Communications expiră în luna ianuarie 2022, fiecare dintre cei patru operatori deţinând un portofoliu similar de frecvenţe în această bandă.

Proiectul de hotărâre a Guvernului privind stabilirea cuantumului taxei de licenţă pentru prelungirea unor licenţe de utilizare a frecventelor radio poate fi consultat pe site-ul ANCOM, iar observaţiile şi propunerile pot fi transmise pe adresa Autorităţii până la data de 17 ianuarie 2020. 

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu propune în cartea sa "Cumpăna României"......
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...