„Dacă un pasager apreciază că i-au fost încălcate drepturile prevăzute în Regulament, recomandăm să adreseze mai întâi o reclamaţie companiei aeriene în cauză. În cazul în care nu este mulţumit de răspunsul primit sau nu a primit niciun răspuns, să depună o reclamaţie la ANPC (dacă incidentul a avut loc pe teritoriul României) sau la organismul naţional competent din ţara în care a avut loc incidentul (completarea formularului de reclamaţie în limba engleză)”, spun reprezentanţii ANPC.
Dacă reclamaţia se referă la un incident care nu a avut loc pe teritoriul României, dar pasagerul preferă (de exemplu, din motive lingvistice sau din alte motive) să depună reclamaţia la ANPC, autoritatea o poate transmite organismului competent, se mai arată în informarea ANPC.
Regulamentul se aplică atunci când are loc unul dintre incidente: refuz la îmbarcare, anulare zbor, întârziere prelungită, declasare, neinformare pasageri.
Regulamentul se aplică în cazul zborurilor care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru sau care pleacă de pe un aeroport situat într-un stat care nu este membru al UE spre un aeroport comunitar, iar zborurile sunt efectuate de transportatori UE.
Reclamaţiile se depun obligatoriu în scris, precizează instituţia.