Constructorul Metroului de Drumul Taberei, exclus din licitaţia pentru Metroul de Otopeni

Metrorex a respins candidatura italienilor de la Astaldi în cadrul licitației pentru construcţia primului tronson al Metroului de Otopeni (M6). Prin urmare, constructorul Metroului de Drumul Taberei a depus luni contestație.
Anemona Andone - lun, 06 ian. 2020, 19:24
Constructorul Metroului de Drumul Taberei, exclus din licitaţia pentru Metroul de Otopeni

Asocierea Astaldi – Salini Impregilo a depus luni contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) împotriva unei decizii a Metrorex din cadrul licitației pentru construirea tronsonului 1 Mai – Tokyo al Magistralei 6 de metrou.

Luni, 6 ianuarie, a expirat termenul până la care Metrorex urma să trimită invitații candidaților selectați să meargă mai departe în cadrul licitației pentru construirea primului tronson al Metroului de Otopeni. Conform unor declarații ale fostului director general Marin Aldea, doar șase din cei 10 candidați au fost admiși. Astfel, este de așteptat ca și alți candidaţi respinși să depună contestații.

Rămâne de văzut ce va decide CNSC în cazul contestației Astaldi și dacă constructorul Metroului de Drumul Taberei (M5) va putea reintra în cursa pentru Metroul de Otopeni (M6).

Amintim că 10 candidaţi s-au înscris la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 1 Mai – Tokyo a Magistralei 6 de metrou, până la termenul limită din 25 iunie 2019.

Metrorex a publicat pe 15 martie anunţul de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia structurii de rezistenţă a secţiunii 1 Mai – Tokyo a Magistralei 6 de metrou. Valoarea contractului este estimată la 1,27 miliarde de lei iar durata acestuia va fi de patru ani.

Contractul pentru secţiunea 1 Mai – Tokyo include lucrări de proiectare şi execuţie staţii şi tuneluri: Galerie la staţia 1 Mai existentă, Pajura, Expoziţiei, Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, stația şi galeria Tokyo şi Tunel 1 Mai – Tokyo. Criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate – preţ, cea mai importantă componentă fiind cea tehnică, cu o pondere de 60%, iar cea financiară va avea o pondere de 40%. 

Magistrala 6 realizează extinderea reţelei actuale de metrou din staţia 1 Mai până la Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’ Bucureşti. Noul tronson va permite legarea directă între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, fără transbordarea călătorilor prin schimbarea peroanelor şi a trenurilor.

Linia nouă de metrou va avea un traseu de 14,2 km şi va cuprinde 12 staţii, cu următoarele denumiri: Staţia 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Bratianu, Aeroport Otopeni. Pentru pregătirea şi implementarea proiectului a fost semnat un acord de împrumut (martie 2010), între Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională (JICA), în valoare de 41,87 miliarde Yeni (circa 317 de milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Boloș: Am agreat două teme importante cu reprezentanții Comisiei Europene: ajutoarele de stat pentru decarbonizarea industriei și capitalizarea EximBank şi CEC Bank
Boloș: Am agreat două teme importante cu reprezentanții Comisiei Europene: ajutoarele de stat pentru decarbonizarea industriei ...
Două teme importante au fost agreate cu reprezentanţii Comisiei Europene, respectiv ultimele detalii pentru aprobarea schemei de ajutor pentru decarbonizarea proceselor de producţie industrială......
Cristian Pistol (CNAIR): Ultimele pregătiri pentru deschiderea a 15,7 km din sectorul 5 al Autostrăzii Sibiu – Pitești. În scurt timp se va putea circula între nodurile rutiere Bascov și Băiculești
Cristian Pistol (CNAIR): Ultimele pregătiri pentru deschiderea a 15,7 km din sectorul 5 al Autostrăzii Sibiu – Pitești. ...
Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunțat astăzi că se fac ...
Probleme la rețelele Facebook, Instagram și Whatsapp
Probleme la rețelele Facebook, Instagram și Whatsapp
Rețelele de socializare ale Meta, Facebook, Instagram și Whataspp au picat miercuri seară, potrivit datelor Downdetector. ...
Putin anunță că Rusia va colabora cu celelalte state din BRICS pentru dezvoltarea inteligenței artificiale și invită cercetătorii din lume întreagă să se alăture acestei alianțe
Putin anunță că Rusia va colabora cu celelalte state din BRICS pentru dezvoltarea inteligenței artificiale și invită ...
Rusia va coopera cu partenerii din BRICS şi cu alte ţări pentru dezvoltarea Inteligenţei Artificiale (AI), cu obiectivul ...