Transgaz caută avocaţi pentru că riscă o amendă uriaşă de la Concurenţă

Transgaz, operatorul naţional de transport şi sistem al gazelor, vrea să achiziţioneze servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, întrucât riscă o amendă de la Consiliul Concurenţei de aproximativ 4% din cifra de afaceri, potrivit convocatorului Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA), care va avea loc pe 10 februarie.
Economica.net - vin, 10 ian. 2020, 10:25
Transgaz caută avocaţi pentru că riscă o amendă uriaşă de la Concurenţă

Astfel, Transgaz informează acţionarii că, în urma unei investigaţii demarate de Consiliul Concurenţei la sesizarea DIICOT, raportul inspectorilor de concurenţă propune sancţionarea companiei.

„Ţinând cont de faptul că, în cadrul Raportului privind investigaţia s-a propus sancţionarea SNTGN Transgaz SA pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin (1) din Legea Concurenţei nr. 21/1996 şi ale art. 101 din TFUE cu o amendă încadrată de la 0,5% până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul anterior sancţionării faptei, conform prevederilor art. 55, alin (1) din Legea nr. 21/1996, respectiv o amendă în cuantum de 4% din cifra de afaceri totală realizată în anul anterior sancţionării faptei, cu propunerea aplicării unui cuantum adiţional 2,58% din cuantumul determinat în funcţie de gravitatea faptei (având în vedere durata medie a faptei) şi aplicării unei reduceri de 25% din nivelul de bază, determinat în funcţie de gravitate şi faptă, este imperios ca societatea noastră să asigure o expertiză juridică de specialitate pentru a minimiza discul unei soluţii nefavorabile, prin apărarea intereselor SNTGN Transgaz SA de către o societate de avocatură specializată în probleme de dreptul concurenţei, legislaţie şi proceduri europene incidente”, se arată într-un document postat pe site-ul companiei.

Potrivit procedurilor, după finalizarea unui raport de investigaţie, compania pentru care este propusă amenda trimite observaţii şi este audiată, apoi Plenul Consiliului Concurenţei ia decizia finală, prin vot.

Investigaţia Consiliului Concurenţei a vizat modul în care s-au derulat un număr de 11 proceduri de atribuire a unor contracte de achiziţie de lucrări derulate de Transgaz în anul 2011, se mai precizează în documentul citat.

Plafonul valoric propus spre aprobare acţionarilor pentru onorariul avocaţilor este de 100.000 de euro.

În 2012, Consiliul Concurenţei a amendat patru companii cu aproximativ 5,6 milioane de euro pentru trucarea a două licitaţii organizate de Transgaz Mediaş, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă.

Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei privind o posibilă înţelegere între companii de a participa cu oferte trucate la licitaţiile organizate de Transgaz SA în perioada 2009 – 2011, în vederea atribuirii unor contracte de racorduri de gaze naturale.

„Avem dovezi că aceste companii s-au înţeles asupra conţinutului ofertelor pe care urmau să le prezinte la licitaţii, schimbând informaţii comerciale sensibile. Înţelegerile de trucare a licitaţiilor reprezintă una dintre cele mai grave restricţionări ale concurenţei şi conduc la achiziţionarea, de către autoritatea contractantă, a unor lucrări mai scumpe. În acest caz am colaborat cu DIICOT, care ne-a furnizat indiciile necesare pentru a declanşa investigaţia”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat în comunicat.

Companiile Condmag şi Inspet au fost amendate cu 4.548.658 lei (1 milion euro), respectiv, 7.296.204 lei (1,6 milioane euro) pentru realizarea unei înţelegeri privind participarea cu oferte trucate la procedura de achiziţie publică „Racord gaze naturale Butimanu-Brazi pentru alimentarea cu gaze a centralei de Cogenerare Brazi”, organizată în anul 2009.

Potrivit Consiliului Concurenţei, trucarea ofertelor a constat în schimbul de informaţii sensibile, cu caracter confidenţial, care au permis Inspet să câştige licitaţia, conform unei înţelegeri prealabile.

Compania Moldocor a fost amendată cu 2.235.028 lei (500.000 de euro) şi T.M.U.C.B. cu 11.384.975 lei (2,5 milioane euro) pentru realizarea unei înţelegeri în scopul participării cu oferte trucate la procedura de achiziţie publică „Conducta de transport gaze 20” Giurgiu Ruse” organizată în anul 2011. Trucarea licitaţiei s-a realizat prin corelarea ofertelor depuse de cei doi concurenţi: T.M.U.C.B. a transmis Moldocor informaţii confidenţiale cuprinse în oferta sa financiară.

Legea concurenţei (nr. 21/1996) interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenţei, în special cele care urmăresc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...