Patru din zece pietoni sunt atenţi la telefon când traversează strada

Un număr de patru pietoni din zece sunt atenţi la telefon atunci când traversează strada, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în decursul lunii decembrie de compania de asigurări Generali România şi de Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA).
Economica.net - lun, 13 ian. 2020, 16:51
Patru din zece pietoni sunt atenţi la telefon când traversează strada

Dintre aceştia, 4% sunt foarte des atenţi la telefon atunci când traversează strada, iar 34% o fac ocazional, arată sondajul.

De asemenea, un număr de 49% dintre cei peste 10.000 de respondenţi ai sondajului au declarat că, în calitate de pietoni, elemente precum fularul, gluga sau căciula le pot scădea foarte mult vizibilitatea atunci când se asigură la traversarea străzii. 11% din totalul respondenţilor au opinat că aceste obiecte nu le afectează deloc vizibilitatea.

Întrebaţi cât de des se întâmplă să nu li se acorde prioritate pe trecere ca şi pietoni, 12% dintre ei au declarat că păţesc acest lucru în fiecare zi, 28% dintre ei, foarte des – adică în fiecare săptămână, 30% – des, cel puţin o dată pe lună, în timp ce 22% păţesc acest lucru rar – o dată sau de două ori pe an.

Doar 8% dintre pietoni au declarat că li se acordă de fiecare dată prioritate la trecerea de pietoni.

De asemenea, 86% dintre pietoni au declarat că iarna îşi iau măsuri speciale de precauţie atunci când traversează, faţă de alte perioade ale anului. Un procent de 89 dintre ei aşteaptă ca maşinile aflate în apropiere să se oprească complet înainte de a traversa pe la o trecere de pietoni nesemaforizată, iar 86% declară că stabilesc contact vizual cu şoferii înainte de a traversa strada pe la o trecere de pietoni nesemaforizată.

Pe de altă parte, 8 din 10 conducători auto au afirmat că au făcut manevre bruşte ca să evite un accident cu pietoni care traversau neregulamentar. Un număr de 29% susţin că au făcut astfel de manevre de evitare a pietonilor o dată sau de două ori, 38% spun că au făcut-o de mai multe ori, iar 14% din respondenţi au precizat că au făcut-o de foarte multe ori.

Din aceeaşi categorie a manevrelor riscante, 32% dintre şoferi au menţionat că au efectuat cel puţin o dată o depăşire riscantă pe timp de ceaţă.

În cadrul sondajului, 90% dintre şoferi au declarat că fac o verificare tehnică a maşinii înainte de începerea sezonului rece: 46% o verifică personal, în timp ce 44% o duc la un service auto. De asemenea, întrebaţi dacă, atunci când conduc în condiţii de iarnă, plănuiesc şi o rută alternativă în cazul în care drumul planificat iniţial este blocat, 79% au răspuns afirmativ: 44% dintre participanţii la sondaj au declarat că fac acest lucru de fiecare dată, în timp ce 35% o fac rar.

Întrebaţi dacă au dezactivat sau şi-ar dori să dezactiveze un sistem automat de siguranţă de pe maşina proprie, 2 şoferi din 10 au răspuns afirmativ: 14% au făcut deja acest lucru, în timp ce 6% şi-au manifestat această dorinţă.

De asemenea, 59% dintre conducătorii auto care au participat la sondaj au declarat că reduc viteza în dreptul trecerilor de pietoni nesemaforizate de fiecare dată, chiar dacă nu văd pe nimeni în dreptul trecerii, iar 31% încetinesc atunci când văd persoane în apropierea trecerilor şi/ sau când trecerea de pietoni este mascată de maşini parcate. Un procent de 8 reduc viteza doar când văd persoane în dreptul trecerilor de petoni, iar 2%, doar atunci când cineva se angajează în traversare.

Nu în ultimul rând, 60% dintre conducătorii auto au declarat că văd zilnic în trafic pietoni care traversează prin locuri nepermise, iar 31% văd astfel de nereguli foarte des – în fiecare săptămână.

Sondajul s-a desfăşurat online, prin intermediul portalului treazlavolan.ro, în perioada 13 – 31 decembrie 2019. La acesta au răspuns 10.233 de respondenţi, dintre care 9.803 şoferi (96%).

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...