Bolile cronice îi ucid pe români VIDEO

Milioane de români sunt afectaţi de bolile cronice. Alimentaţia nesănătoasă, lipsa mişcării, dar şi fumatul îmbolnăvesc grav. În cele mai multe cazuri, românii ajung târziu la medic, ceea ce le scade şansele de supravieţuire.
Economica.net - sâm, 25 feb. 2012, 19:51

Un milion şi jumătate de români suferă de diabet, alte două milioane au astm şi doar anul trecut 100.000 de pacienţi au fost diagnosticaţi cu cancer.

„În momentul în care diabetul zaharat este diagnosticat, unul din doi pacienţi are deja complicaţii cronice ireversibile”, a declarat Maria Moţa, preşedinte Societatea Română de Diabet, nutriţie şi boli metabolice.

Bolile care fac cele mai multe victime sunt însă cele cardiovasculare. Mai grav este că în ultima perioadă foarte mulţi tineri se îmbolnăvesc de inimă.

„Dacă acum 20 de ani infarctul miocardic era o excepţie la populaţia tânără, acum e o regulă şi se datorează fumatului şi probabil stresului cronic în care trăim”, a precizat Dragoş Vinereanu, preşedinte Comisia de Cardiologie.

Lipsa mişcării, alimentaţia nesănătoasă, fumatul şi consumul de alcool duc la apariţia bolilor cronice. În plus, românii ajung mult prea târziu la medic pentru diagnosticare.

„Prevenţia a costat întotdeauna în final mai puţin. E inacceptabil să fim performanţi în transplant de organe şi să fim inexistenţi în ceea ce priveşte prevenirea bolilor cardiovasculare, diabet, cancer şi boli pulmonare”, a adăugat Nicolae Hâncu, preşedinte Federaţia Română de Diabet.

39 de milioane de oameni mor anual în lume din cauza bolilor cronice. Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că numărul bolnavilor va creşte alarmant până în 2030.

Te-ar mai putea interesa și
China investighează importurile de carne de vită
China investighează importurile de carne de vită
China a început o investigaţie privind importurile de carne de vită din perioada 1 ianuarie 2019 - 30 iunie 2024, pentru a decide dacă livrările din străinătate afectează sectorul intern, a......
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Noul proiect crypto adună 3 milioane USD în primele 3 zile – e momentul să investești?
Într-un moment istoric pentru ecosistemul Solana, proiectul Solaxy a strâns peste 3 milioane de dolari în doar trei zile ...
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux a atras 200 de milioane de euro de la BEI, inclusiv pentru fabrica din România
Electrolux, producător de aparate electrocasnice cu sediul în Suedia, a obținut un împrumut de 200 de milioane de euro ...
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Eliminarea bonului fiscal la tranzacțiile cu cardul s-a oficializat
Magazinele și automatele comerciale nu vor mai fi obligate să emită bon fiscal pentru tranzacțiile cu cardul potrivit ...