Grevă amplă la CFR. 19 trenuri au fost anulate UPDATE

Grevă la CFR joi dimineață. Din primele informații, 19 trenuri au fost anulate pentru că nu au mentenanţa făcută. Cei care asigură întreținerea trenurilor și-au încetat activitatea în mai multe județe din țară, anunţă Digi 24.
Economica.net - joi, 16 ian. 2020, 07:39
Grevă amplă la CFR. 19 trenuri au fost anulate UPDATE

Update 12:40

Greva feroviarilor din depouri a încetat după ce conducerea CFR Călători a acceptat să semneze un nou contract de mentenanță, potrivit Realitatea.net. Sindicaliștii au protestat joi dimineață, nemulțumiți de transferul către CFR și pe salarii mai mici. Călătorii din peste 10 județe au fost afectați, 16 trenuri fiind blocate pe șine timp de câteva ore.

Sunt 1.300 de oameni care protestează. Este vorba despre angajații din depourile din București, Cluj, Iași, Brașov, Galați, Satu Mare, Timișoara, Arad, Ploiești, Pitești, Sibiu.

Marţi a avut loc un prostest la SCRL Brașov, companie care se ocupă de mentenanţa locomotivelor, pe motiv că CFR Călători încearcă să o falimenteze, prin preluarea etapizată a personalului, potrivit lui Ionel Savin, prim vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012.

Astăzi este a treia zi de protest la Societatea Comercială de Reparaţii Locomotive CFR – SCRL Braşov, din cauză că CFR Călători refuză să încheie un nou contract de mentenanţă în condiţiile în care ultimul a expirat la finele lui decembrie.

„Este un protest spontan. Este a treia zi de proteste la SCRL. Sunt o sumedenie de trenuri anulate, cel puţin Regio sunt foarte multe. Începând de astăzi (joi, n.r.) au început să anuleze şi InterRegio. CFR Călători este în culpă, atâta timp cât au un contract de mentenanţă expirat, un contract negociat pe toate compartimentele, care a fost validat, şi încearcă şi acum să tragă de timp. Tot nu au încheiat contractul de mentenanţă, cred că încearcă să ne păcălească, pentru că altă impresie nu am”, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Ionel Savin, prim vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012.

Liderul sindical a transmis că salariaţii nu vor să reia lucrul, dacă nu vor avea un contract semnat cu CFR Călători care să cuprindă toate punctele de lucru actuale.

„Am un mesaj de la salariaţi. Salariaţii au zis în felul următor: dacă nu vedem contract semnat de CFR Călători, care la anexă să prevadă foarte clar toate punctele de lucru actuale, ca să nu mai existe vânătoarea asta de angajaţi prin toate depourile şi prin toate secţiile noastre, salariaţii nu vor să reia lucrul, indiferent de consecinţe. Mie mi se pare că salariaţii au fost destul de tranşanţi, au spus destul de clar lucrurilor pe nume”, a spus acesta.

Întrebat dacă ministrul Transporturilor i-a chemat la discuţii, Savin a răspuns: „De la domnul ministru nu avem niciun semn”.

Angajaţii Societăţii Comerciale de Reparaţii Locomotive CFR – SCRL Braşov au oprit de marţi lucrul, pe motiv că CFR Călători încearcă să falimenteze compania, prin preluarea etapizată a personalului.

În plus, de la 1 ianuarie 2020, CFR Călători nu a mai încheiat niciun contract de prestări servicii cu SCRL.

„Oamenii refuză să mai lucreze. Practic, ei (CFR, n.r.) încearcă să falimenteze SCRL, dar este o falimentare mascată, întrucât declarativ au început prin a spune iniţial că doresc să absoarbă o parte din personalul SCRL, etapizat. Lucrurile au început undeva în luna septembrie 2019, cu o notificare către SCRL precum că ar trebui să îşi retragă angajaţii din patru puncte de lucru, ceea ce s-a şi întâmplat în luna noiembrie. Numai că atunci SCRL i-a notificat prin directorul de la acea dată, care este şi administrator special, întrucât societatea este în insolvenţă, şi le-a spus foarte clar că aceste retrageri de personal vor duce la costuri suplimentare pentru CFR Călători şi, implicit, dacă se continuă aceeaşi politică, va duce la falimentarea SCRL. Lucrurile au continuat, CFR Călători a preluat angajaţii din cele patru puncte de lucru, iar la momentul de faţă angajaţii din cele patru puncte de lucru nu prestează încă activitate de reparaţii, ci sunt puşi să facă alte lucruri care nu ţin de reparaţii. Prestaţiile se fac în alte părţi, la depourile de domiciliu ale materialului rulant, ceea ce încarcă cu costuri CFR Călători”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Ionel Savin.

Cele patru puncte preluate de CFR Călători sunt: Medgidia, Sighet, Piatra Olt şi Oraviţa.

De asemenea, Savin a precizat că CFR Călători a încercat să inducă ideea că aceste cheltuieli au crescut din cauza SCRL, motivul real fiind „deciziile luate de managerii transportatorului public feroviar de călători”.

„Pe o astfel de motivare, pe 6 ianuarie, în Consiliul de Administraţie, au prezentat acest punct de vedere, motivând că SCRL şi-ar fi retras angajaţii din anumite puncte de lucru şi este necesară o internalizare a activităţii, ca şi cum SCRL ar fi o firmă externă, şi nu ar fi propria filială de reparaţii. CFR Călători este acţionar unic la SCRL. În condiţiile astea, au încercat, prin Consiliul de Administraţie, să inducă ideea că au crescut cheltuielile din cauza SCRL, dar, de fapt, ele au crescut din cauza deciziilor managerilor de la CFR Călători – ei ne-au solicitat să retragem personalul din punctele respective – iar cheltuielile au crescut pentru că, de exemplu, locomotiva trebuia să îşi facă mentenanţa la capăt de traseu, iar acum este necesar să o mute 200 de kilometri, la un depou unde să îi facă mentenanţa şi se plătesc taxe de infrastructură. Toate chestiile astea au stat la baza motivării pentru internalizarea, cum au zis dumnealor, a activităţii către CFR Călători şi pentru a lua alte două puncte de lucru de către CFR Călători – Automotoarele de la Bucureşti şi punctul de lucru de la Tecuci”, a detaliat Savin.

Liderul de sindicat a acuzat că s-au făcut presiuni asupra angajaţilor SCRL să facă cereri de angajare la CFR Călători, spunându-li-se că în caz contrar vor rămâne fără locuri de muncă.

„S-au făcut şi presiuni asupra angajaţilor. Au venit în unele puncte de lucru, în unele secţii şi li s-a spus că ‘Dacă astăzi nu faceţi cereri de angajare la CFR Călători, de mâine nu o să mai aveţi de lucru’. Oamenii sunt speriaţi când văd astfel de chestiuni şi ce zic: ‘Ne pierdem şi locul de muncă, noi avem şi bani pe care ar trebui să îi recuperăm ca şi creanţe la masa credală, ăştia vor să ne falimenteze şi rămânem şi fără locuri de muncă şi fără banii de la masa credală’. Asta este principala nemulţumire a angajaţilor. În plus, de la 1 ianuarie, CFR Călători nu mai are niciun contract de prestări servicii cu SCRL. Cu toate astea, de la începutul anului şi până acum, noi ne-am desfăşurat normal activitatea. Probabil că nu s-ar fi întâmplat asta (oprirea lucrului – n. r.) dacă nu se încerca din nou preluarea de puncte de lucru. În privinţa contractului, s-au purtat negocieri pe toată luna decembrie, s-au semnat şi procese verbale cum că ar fi de acord cu tariful orar şi ceea ce a rămas în discuţie, nefiind de acord SCRL, a fost exact această chestiune: ca CFR Călători să preia anumite puncte de lucru. Asta este singura chestiune”, a susţinut Savin.

Potrivit acestuia, CFR Călători doreşte să preia chiar mai multe puncte de lucru, întrucât SCRL mai are încă 16.

„Ei vor mai multe puncte de lucru, nu doar acestea două. SCRL mai are încă 16 puncte de lucru. Este clar pentru toţi cei care cunosc situaţia că asta duce la falimentare”, a arătat el.

Acesta a susţinut că „nimeni din SCRL nu s-ar opune dacă s-ar face o absorbţie totală, însă discuţiile astea sunt vechi şi nimeni nu a dorit să o facă”.

„Dacă vrea să ne absoarbă CFR Călători, nu am fost niciodată împotriva unei absorbţii totale, adică să absoarbă tot personalul, pentru ca acesta să-şi păstreze actualele drepturi salariale şi actualele locuri de muncă să fie garantate. Mai mult, această absorbţie ar duce şi la păstrarea acelor creanţe de la masa credală, adică salariaţii nu ar pierde nimic, pentru că la calea ferată la noi salariile sunt mici, undeva la 2.000 şi ceva de lei. Ori, toţi salariaţii noştri au datorii restante la creanţe undeva la 10.000 lei/persoană. Unii au mai mult, alţii mai puţin, dar e o sumă destul de importantă pentru un salariat. Eu vă spun: nimeni din SCRL nu s-ar opune dacă s-ar face o absorbţie totală, însă discuţiile astea sunt vechi şi nimeni nu a dorit să o facă”, a afirmat Savin.

Liderul sindical a menţionat că s-au făcut demersurile necesare la ministrul Transporturilor pentru detensionarea situaţiei, i-a fost transmisă o solicitare, iar acum „vedem dacă ne va răspunde şi dacă lucrurile evoluează favorabil”.

”Dacă dumnealui ar ieşi şi ar prezenta un punct de vedere, probabil că oamenii ar avea încredere şi şi-ar relua activitatea”, consideră Ionel Savin.

Întrebat dacă SCRL ar putea să facă şi modernizări de locomotive şi de vagoane, nu doar reparaţiile clasice de material rulant, Savin a răspuns: „Bineînţeles că am putea face”, mai ales că în cazul acesta nu ar mai fi nevoie de organizarea de licitaţie pentru atribuirea contractelor, ci s-ar putea apela la încredinţare directă.

În plus, preţurile percepute de SCRL în cazul CFR Călători sunt cele mai mici de pe piaţa românească de reparaţii, iar timpul de executare este mai rapid decât cel al Reloc Craiova, potrivit sursei citate.

„De câte ori au prestat servicii la noi, întotdeauna ele au fost mai ieftine decât oriunde pe piaţa de reparaţii din ţară. Or, în condiţiile astea, ne punem şi noi întrebarea de ce nu se vrea să se facă cu noi? Şi cei de la Reloc Craiova mai fac RR-uri la locomotive, dar ritmul şi timpul în care le fac cei de la Craiova este mult mai mare decât la noi. Deci, mai multe locomotive se pot scoate la noi decât la Reloc. Nu ştiu, sunt probabil şi alte interese, sunt chestii care ne depăşesc. Noi nu am solicitat niciodată altceva decât să ni se dea de lucru şi să fim lăsaţi să lucrăm, aşa cum suntem”, a mai spus Ionel Savin.

Societatea Comercială de Reparaţii Locomotive are în jur de 1.504 angajaţi, alţi peste 40 fiind repartizaţi la cele patru puncte de lucru preluate deja de CFR Călători. 

Precedenta grevă la SCRL Brașov a avut loc vara trecută, la începutul lunii august, și s-a încheiat după doar o zi. Sindicaliștii au venit la București, unde au purtat negocieri cu conducerea CFR Călători, în urma cărora au semnat un protocol și au reluat lucrul.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...