PwC: serviciile medicale vor deveni digitale, personalizate și preventive. Rolul giganților tech în sănătate, tot mai mare

Serviciile medicale vor deveni digitale, personalizate și preventive, în următorul deceniu, ceea ce va impune transformări majore ale sistemelor de sănătate și ale modului de utilizare a datelor, iar în acest context rolul giganților tech este în creștere, spune Ruxandra Târlescu, Partener PwC România.
Economica.net - vin, 17 ian. 2020, 09:51
PwC: serviciile medicale vor deveni digitale, personalizate și preventive. Rolul giganților tech în sănătate, tot mai mare

Pe măsură ce vor fi tot mai centrate pe pacienți, serviciile medicale vor pune accent preponderent pe prevenire, diagnostic și soluții digitale, precum aplicații mobile, dispozitive inteligente de monitorizare și instrumente de analiză pe bază de inteligență artificială (AI). Însă acest parcurs are câteva provocări critice pentru societate, în viitorul apropiat, după cum evidențiază raportul PwC despre viitorul sănătății „Driving the future of health”.

Este  vorba de transformările prin care ar urma să treacă sistemele de sănătate pentru a putea folosi datele personale atât pentru îmbunătățirea propriei sănătăți și îngrijiri, cât și, secundar, pentru cercetare și dezvoltare de servicii și terapii noi.

În prezent, în majoritatea țărilor, datele referitoare la sănătate nu sunt interoperabile din cauza problemelor tehnice și administrative nerezolvate, fapt care împiedică utilizarea lor.  Prin urmare, medicii și companiile din domeniu trebuie să își redefinească rolurile, autoritățile de reglementare să creeze cadrul legislativ adecvat pentru soluții digitale de sănătate și schimbul de date sensibile, iar plătitorii trebuie să țină cont de noi tipuri și modalități de cheltuieli.
În acest context, marile companii tech care au o expertiză vastă în folosirea datelor și a analizelor au început să o aplice cu succes și în domeniul serviciilor de asistență medicală.

Cel mai recent exemplu este Amazon care, în 2019, a intrat cu Alexa în sectorul asistenței medicale prin adăugarea capacității asistentului virtual de a colecta și transmite date despre pacienți. Înainte de lansare, această aplicație a fost declarată conformă cu legea SUA privind portabilitatea și responsabilitatea în domeniul asigurărilor de sănătate, fiind o cerință importantă în sector atunci când vine vorba de asigurarea confidențialității datelor medicale.

Amazon nu este un exemplu singular și celelalte mai mari companii de tehnologie de la nivel global, Alibaba, Alphabet și Apple, își extind serviciile pe piața asistenței medicale, iar acest lucru se reflectă în numărul total de brevete depuse în perioada 2015-2019, care a depășit 3.500 de documente, dublându-se față de perioada 2010-2014.  În plus, în aceeași perioadă, investițiile acestor patru companii în servicii de asistență medicală au crescut de 12 ori, potrivit datelor Dealogic.

Conform raportului PwC, consumatorii sunt, de asemenea, deschiși la soluțiile oferite de giganții tech în domeniul serviciilor de asistență medicală, astfel:
* Jumătate dintre consumatorii din SUA este foarte probabil să încerce o aplicație sau instrument online aprobat de FDA (Food and Drug Administration). Aceștia ar fi, de asemenea, de acord să primească serviciilor de sănătate de la o companie tech precum Google sau Microsoft.
* În Germania, 60% dintre consumatori au o percepție pozitivă asupra aplicării noilor tehnologii în asistența medicală.
* În Marea Britanie, aproape o treime dintre pacienți ar fi dispuși să aibă o intervenție chirurgicală invazivă majoră realizată de Inteligența Artificială.

Astfel, este tot mai posibil ca pacienții să aibă acces la soluții personalizate de sănătate în moduri integrate în viața de zi cu zi, cu ajutorul smartphone-urilor sau prin intermediul asistenților virtuali AI dezvoltați de marile companii de tehnologie.

Pe lângă această transformare a sistemului de sănătate, sunt preconizate schimbări majore și la nivelul bugetelor globale din sectorul public și cel privat: miliarde de dolari pentru sănătate urmând să fie cheltuite altfel decât în prezent atâta timp cât accentul va fi pus mai mult pe dezvoltarea și implementarea de soluții de prevenire, diagnostic și aplicații digitale, decât pe tratament și îngrijire.

Conform unui sondaj realizat de PwC în rândul a peste 120 de directori ai celor mai mari companii biofarmaceutice din lume, bugetele pentru serviciile medicale din toate țările trebuie să crească cu 10% până în 2030, iar cheltuielile per pacient ar urma să scadă cu până la 28%. Acest lucru este consecința faptului că numărul persoanelor care au acces la asistență medicală va crește în mod disproporționat față de bugetele pentru sănătate.

Aceleași companii biofarmaceutice recunosc că extinderea marilor companii tech în sectorul medical va fi o provocare și pregătesc strategii de dezvoltare în noua eră digitală.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...