Poşta Română anunţă că a finalizat distribuirea pensiilor pe luna ianuarie

Compania Naţională Poşta Română a finalizat, vineri, distribuirea la domiciliu a drepturilor băneşti reprezentând pensiile publice, cu trei zile înainte de termenul oficial comunicat anterior, precizează instituţia într-un comunicat.
Economica.net - vin, 17 ian. 2020, 15:37
Poşta Română anunţă că a finalizat distribuirea pensiilor pe luna ianuarie

Beneficiarii care nu au fost găsiţi acasă până în prezent pot intra în posesia drepturilor băneşti la ghişeele subunităţilor poştale, până marţi, 21 ianuarie, menţionează Poşta Română.

Faţă de intervalul obişnuit de distribuire a pensiilor, care, conform contractului, este de 1-14 ale fiecărei luni, în luna ianuarie Poşta Română a distribuit toate pensiile într-un interval comasat de doar 6 zile lucrătoare.

Directorul general al Poştei Române, Horia Grigorescu, a explicat că efortul poştaşilor de a lucra la capacitate maximă a compensat zilele libere din perioada sărbătorilor de iarnă.

„Aşa cum am promis, am depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situaţia specială pe care am întâmpinat-o la început de an. Datorită efortului salariaţilor Poştei Române, care au lucrat la capacitate maximă, am redus disconfortul resimţit de pensionari, ca urmare a zilelor libere din perioada sărbătorilor de iarnă. În timp ce oameni de rea-credinţă induceau, prin intermediul mass-media, o stare de panică printre persoanele vârstnice, poştaşii erau pe teren, distribuind banii pensionarilor. Le mulţumesc colegilor mei, care au făcut posibilă distribuirea pensiilor într-un timp atât de scurt”, a comentat Horia Georgescu.

Directorul general al Poştei Române a afirmat că instituţia îşi asumă faţă de toţi pensionarii angajamentul de a distribui în continuare pensiile, în contextul în care în aproximativ 70% din comune bancomatele lipsesc.

„Cu toţii aspirăm la modernizare, informatizare şi digitalizare, acestea sunt de altfel priorităţi cheie incluse în viziunea strategică a managementului Poştei Române, dar în acelaşi timp contactul direct cu societatea românească ne obligă să recunoaştem realităţile mediului în care ne desfăşurăm activitatea. Lipsa bancomatelor în aproximativ 70% din comunele din România, nesustenabilitatea investiţiilor în mediul rural din partea sistemului bancar, sutele de mii de pensionari care îşi duc viaţa de zi cu zi singuri fără copii sau nepoţi, zecile de mii de pensionari care sunt afectaţi de vârsta înaintată pe care o au, gradul redus al competenţelor digitale, acestea sunt realităţi pe care le conştientizăm. Din acest motiv, Poşta Română îşi asumă angajamentul ferm faţă de toţi pensionarii de a distribui în continuare toate pensiile direct în casele acestora, indiferent de colţul ţării în care trăiesc, condiţiile meteorologice cu care ne confruntăm sau de costurile pe care le generează acest demers”, a adăugat directorul general al Poştei Române.

Te-ar mai putea interesa și
Există un risc la un nivel fără precedent pentru toate afacerile din România pentru securitatea cibernetică. Energia și utilitățile, cele mai atacate companii – Florin Popa, Orange România
Există un risc la un nivel fără precedent pentru toate afacerile din România pentru securitatea cibernetică. Energia ...
Companiile din România se confruntă cu un risc ”la un nivel fără precedent” din punct de vedere al securității cibernetice, pe fondul creșterii numărului de atacuri, dar și al gradului......
Apa minerală românească „din SUA până în Japonia”. Oficial guvernamental: Chiar contribuie la reducerea deficitului comercial
Apa minerală românească „din SUA până în Japonia”. Oficial guvernamental: Chiar contribuie la reducerea ...
Societatea Națională de Ape Minerale (SNAM) a organizat prima sa conferință care a reunit toți stakeholderii din piața ...
Burduja: Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei Europei de gaze ruseşti
Burduja: Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei ...
Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei Europei ...
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Aplicarea Legii privind salariul minim european reduce sărăcia în muncă și protejează puterea de cumpărare
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Aplicarea Legii privind salariul minim european reduce sărăcia în muncă și ...
Aplicarea Legii privind salariul minim european este un pas înainte pentru locuri de muncă mai bine plătite, dar şi pentru ...