CEC Bank lansează serviciul Card2Card pentru transferuri de bani de pe mobil

CEC Bank lansează serviciul Card2Card pentru transferul rapid de bani de pe mobil între carduri bancare, dezvoltat pe platformele organizaţiilor de carduri, potrivit unui comunicat de presă al băncii.
Economica.net - lun, 20 ian. 2020, 10:41
CEC Bank lansează serviciul Card2Card pentru transferuri de bani de pe mobil

„CEC Bank are peste 155 de ani de tradiţie în România, dar ţinem pasul cu vremurile şi lansăm pe piaţă produse şi servicii inovative, astfel încât să răspundem mai bine nevoilor clienţilor. În prezent, telefoanele mobile au ajuns să fie folosite mai des decât computerele pentru navigarea pe internet. În acelaşi timp, transferurile de bani de la persoană la persoană continuă să fie populare – de la împărţirea notei la restaurant, până la sumele pentru membri ai familiei sau împrumuturi. În acest context, serviciul de transfer de bani pe card lansat de CEC Bank răspunde nevoilor de rapiditate şi accesibilitate”, explică Bogdan Neacşu, director general – preşedinte CEC Bank.

Serviciul poate fi accesat prin aplicaţia dedicată Card2Card Transfer, sub forma unui portofel digital, disponibilă atât pentru telefoanele cu sistem de operare Android, cât şi pentru telefoanele cu iOS. Transferurile de bani prin intermediul Card2Card Transfer vor permite utilizatorilor de carduri bancare să iniţieze trimiteri de bani, solicitări de bani către/de la numere de telefon editate de utilizator, care sunt/nu sunt salvate în agenda telefonului. Se pot transfera rapid sume de bani în lei şi în euro din/către carduri emise de instituţii financiar – bancare din România şi din străinătate (Italia, Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie, Scoţia, Irlanda, Ţara Galilor, Olanda, Belgia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Austria).

Pentru clienţii utilizatori de carduri Visa emise de CEC Bank, transferurile de bani se pot realiza şi prin aplicaţia CEC Pay, lansată de curând de bancă.

Totodată, CEC Bank anunţă disponibilitatea plăţilor contactless la orice terminal din România sau străinătate care acceptă astfel de plăţi prin dispozitivele smartwatch folosind cardurile Visa înrolate în wallet-urile Fitbit Pay şi Garmin Pay.

„Suntem foarte încântaţi să lansăm împreună cu partenerii noştri de la CEC Bank noi servicii de plăţi dedicate posesorilor de carduri Visa emise de CEC Bank, care răspund nevoilor de mobilitate şi digitalizare. Datele noastre arată că una din 10 plăţi în magazine este realizată în prezent cu un card Visa din portofele mobile, dovadă că românii îşi doresc să facă plăţi rapid, comod şi în siguranţă cu dispozitive mobile. Plăţile contactless prin smartwatch, care integrează opţiunea Pay, sunt adaptate consumatorilor cu un stil de viaţă modern şi încurajează libertatea de mişcare, oferind în acelaşi timp un nivel de securitate foarte ridicat. Mai mult, clienţii CEC Bank care îşi înrolează cardul Visa în portofelul digital CEC Pay vor putea trimite şi primi bani, în timp real, de la rude şi prieteni, atât în ţară, cât şi în străinătate, prin intermediul platformei de plăţi Visa Direct. Astfel, transferul de bani se realizează eficient şi sigur, direct în contul beneficiarului, pe baza informaţiilor de card”, a declarat Cătălin Creţu, general manager pentru România, Croaţia, Slovenia şi Malta în cadrul Visa.

Pentru a putea activa serviciul de transferuri Card2Card, utilizatorii trebuie să descarce aplicaţia Card2Card Transfer, disponibilă atât pentru clienţii CEC Bank, cât şi pentru clienţii altor instituţii financiar – bancare, să se autentifice şi să adauge carduri bancare şi carduri de fidelitate, emise de diferiţi comercianţi.

Aplicaţia Card2Card Transfer poate fi instalată în mod gratuit, iar pentru transferurile de bani efectuate până la data de 31 decembrie 2020 nu se plătesc comisioane.

CEC Bank este banca românească cu cea mai lungă tradiţie. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent peste 2 milioane de clienţi, cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi active de 29,3 miliarde lei, la sfârşitul anului 2018.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piaţa românească, care oferă o gamă completă de produse şi servicii persoanelor fizice, IMM-urilor şi corporaţiilor mari, prin multiple canale de distribuţie: unităţi bancare, reţele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking şi phone-banking (Tele CEC). Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este unicul acţionar al CEC Bank, iar în luna noiembrie din 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...