Florin Cîţu: Pensiile şi alocaţiile vor creşte cu atât cât permite bugetul. Nu voi lua bani de la investiţii să-i mut acolo, cum făcea PSD

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, a acordat azi un interviu video ziarului Adevărul  în care a subliniat că va dispune majorarea pensiilor şi alocaţiilor în toamna acestui ani funcţie de cum va arăta execuţia bugetară. Şi că nu va lua bani de la investiţii să-i treacă la pensii cum făcea fosta guvernare. Aceasta înseamnă că procentul de creştere de 40% lăsat moştenire de PSD în legislaţia acestui an, nu mai este unul sigur.
Economica.net - mie, 22 ian. 2020, 13:05
Florin Cîţu: Pensiile şi alocaţiile vor creşte cu atât cât permite bugetul. Nu voi lua bani de la investiţii să-i mut acolo, cum făcea PSD

Pensiile vor creşte, la fel ca alocaţiile, cu cât ne va permite bugetul şi situaţia economică. Nu ştiu ce va fi în septembrie, a răspuns Cîţu întrebării jurnaliştilor Adevărul legată de o sugerare a premierului Orban cum că majorarea pensiilor ar putea fi în final mai mică de 40%.

Bugetul a trecut, banii sunt acolo, acum urmărim execuţia bugetară, a spus ministrul. A adăugat că „garantez că noi nu vom face acea mizerie pe care a făcut-o PSD. Să punem bani în buget pentru investiţii, apoi să-i mutăm la pensii şi salarii. Asta nu!”.

Jurnaliştii l-au întrebat şi de ideea vehiculată zilele acestea de desfiinţare a pensiei de stat. „În acest an de tranziţie nu se va face. E nevoie de o evaluare independentă a sistemului de pensii din România. E o subţiere a plajei demografice. Sunt mai puţini oameni care contribuie în viitor. E o bombă cu ceas. În ţările dezvoltate, se tranferă mai mult din economisirea pentru pensii într-un sistem privat. Sistemul actual nu va fi în stare să finanţeze peste 20 de ani sistemul de pensii. Orice reformă durează. Va fi greu”, a spus ministrul.

Urmăriţi aici interviul integral

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...