Coronavirusul din China – Ce ştim până acum despre boala care a speriat toată planeta. 25 morţi, 580 de cazuri – UPDATE

Oraşele Wuhan şi Huanggang sunt în carantină. Au fost confirmate peste 580 de cazuri de infectare în 25 de provincii ale Chinei. Potrivit oficialilor, 5.897 de persoane au avut contact direct cu oameni infectaţi, 4.928 de persoane se află sub observaţie medicală, 956 au fost externate, iar 95 de cazuri sunt considerate grave. 25 persoane au murit până acum. Au fost depistate cel puţin 4 persoane afectate în Thailanda şi câte unul în Japonia, Coreea de Sud, Taiwan şi Statele Unite. Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că există şi pentru România riscul apariţiei unor cazuri de coronavirus, chiar dacă probabilitatea este redusă. 
Economica.net - joi, 23 ian. 2020, 06:07
Coronavirusul din China - Ce ştim până acum despre boala care a speriat toată planeta. 25 morţi, 580 de cazuri - UPDATE

Oraşul Beijing anulează festivităţile ocazionate de Anul Nou Chinezesc

Oraşul Beijing a anunţat joi anularea popularelor festivităţi programate cu ocazia Anului Nou Chinezesc, din cauza epidemiei virale care a ucis deja 17 persoane în China, potrivit presei de stat chineze, citată de AFP şi DPA.

Vacanţa de Anul Nou Chinezesc începe vineri şi va dura o săptămână. Locuitorii din Beijing se reunesc de obicei cu această ocazie în număr foarte mare – uneori de ordinul sutelor de mii – în parcurile publice pentru a asista la tradiţionalele dansuri ale leului şi dragonului.

Alte evenimente de amploare sunt târgurile de Anul Nou organizate în jurul templelor chineze, a anunţat cotidianul Beijing Evening News într-un mesaj publicat pe platforma Weibo.

Alte două oraşe din provincia Hubei au anunţat că au impus interdicţii de călătorie în contextul în care noul coronavirus, care a infectat sute de persoane, continuă să se răspândească din Wuhan, capitala acestei provincii.

Autorităţile chineze încearcă să prevină o răspândire şi mai amplă a acestui virus potenţial mortal, deoarece sute de mii de chinezi se pregătesc să călătorească în acest weekend pentru a fi alături de familiile şi rudele lor cu ocazia sărbătorii de Anul Nou.


Statele UE nu au raportat cazuri de infectare cu noul coronavirus; CE are în vedere măsuri coordonate la nivelul UE

Statele membre ale UE nu au raportat deocamdată cazuri de infectare cu noul coronavirus apărut în China, a anunţat joi Comisia Europeană, menţionând că urmăreşte cu atenţie situaţia şi ia măsuri pentru asigurarea unui răspuns coordonat la nivelul UE.

”Comisia urmăreşte îndeaproape evoluţia situaţiei şi continuă să coordoneze orice măsuri necesare de răspuns la nivel european. Comisarul (european pentru sănătate Stella) Kyriakides a discutat situaţia privind coronavirusul cu directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) dimineaţa aceasta şi ieri cu miniştrii sănătăţii din Franţa şi Italia”, a transmis un purtător de cuvânt al executivului comunitar.

”Comisia a convocat ieri o a doua întâlnire cu Comitetul pentru Securitate Sanitară pentru a discuta actualizarea evaluării de risc şi potenţialele implicaţii pentru UE”, a precizat el.

”Suntem pregătiţi să ne intensificăm eforturile şi sprijinul faţă de statele membre pentru asigurarea unui răspuns coordonat şi luarea măsurilor de control adecvate dacă va fi necesar”, a mai spus purtătorul de cuvânt al CE, menţionând de asemenea că ”niciun caz de nou coronavirus nu a fost deocamdată semnalat de către statele membre”, iar ”Comisia şi statele membre aşteaptă evaluarea OMS după a doua reuniune a acesteia, care se va desfăşura astăzi (23 ianuarie)”.


Al doilea oraş în carantină. Numărul morţilor a ajuns la 25

Al doilea oraș din China intră în carantină din cauza epidemiei coronavirus. Este vorba despre Huanggang, unde autoritățile au decis suspendarea transportului public, potrivit televiziunii de stat citate de Reuters. În același timp, numărul victimelor a ajuns la 25 de morți, majoritatea din Wuhan, unde a izbucnit focarul, și în împrejurimi, scrie Hotnews.

Autoritățile din Huanggang au dispus, de asemenea, închiderea cinematografelor, a teatrelor și cafenelelor și le-au cerut cetățenilor să nu părăsească localitatea, cu excepția unor cazuri extraordinare. Huanggang are 7,5 milioane de locuitori și se află la 70 de km est de Wuhan.

Până acum, 25 de persoane au murit ca urmare a infectării cu coronavirus, majoritatea în orașul Wuhan și în împrejurimi, scrie The Telegraph. Printre victime se numără persoane în vârstă de 73 și 89 de ani, cea mai tânără victimă având 48 de ani.

 

 

Originea şi mecanismul de transmitere a noului coronavirus, 2019-nCoV, încă incerte

Piaţa din Wuhan (China) considerată epicentrul noului coronavirus era un fel de menajerie în care coexistau specii neobişnuite de animale, cum ar fi celebra zibetă, aflată la originea epidemiei de Sindrom Acut Respirator Sever (SARS) din 2002-2003, relatează joi AFP.

Noul virus, care a infectat sute de persoane şi a provocat decesul a 17 pacienţi, pare să provină din piaţa de fructe de mare Huanan din oraşul Wuhan, o metropolă cu 11 milioane de locuitori situată în centrul Chinei.

În această piaţă se vindeau multe alte specii în afara fructelor de mare, potrivit unei broşuri publicitare şi a unei anchete realizată de media chineze. Piaţa a fost închis luna trecută, imediat după ce primele cazuri de boală au fost descoperite la comercianţii din piaţă.

Vânzări ilegale de animale sălbatice aveau loc în această piaţă, a recunoscut miercuri directorul Centrului Naţional de Prevenirea şi Control al Bolilor, Gao Fu, fără să poată spune dacă animalele sălbatice s-au aflat la originea epidemiei.

Epidemia de SARS, care a provocat decesul a aproape 650 de persoane în China şi aproape o mie la nivel global la începutul anilor 2000, a pornit de la zibetă, un mic mamifer carnivor înrudit cu jderul, întâlnit în mod obişnuit pe pieţele din Guangzhou (Canton), situat în sud. Consumul acestuia este interzis, însă animalul apare totuşi pe o listă cu 112 produse oferite spre vânzare de comercianţii din piaţa din Wuhan, notează AFP. ”Îngheţat şi livrat la uşa dumneavoastră direct din abator”, scrie în broşură, care oferă spre vânzare diverse animale vii, precum şobolani, vulpi, crocodili, pui de lup, salamandre uriaşe, şerpi, păuni, porci spinoşi sau carne de cămilă. Comerciantul, nu a fost disponibil joi pentru a comenta pe tema acestei liste, nici prin telefon, nici prin internet, notează AFP.

Un cotidian din Beijing, Beijing News, îi citează pe alţi comercianţi din piaţă, potrivit cărora acesta din urmă a vândut numeroase animale sălbatice până la închiderea pieţei.

Chinezii se mândresc să mănânce ”tot ce are patru picioare, cu excepţia meselor, tot ceea ce înoată, cu excepţia bărcilor şi tot ceea ce zboară, cu excepţia avioanelor”, inclusiv specii rare, apreciate pentru presupusele lor proprietăţi terapeutice. Însă, aceste opţiuni gastronomice prezintă riscuri pentru sănătatea umană, aminteşte Christian Walzer din cadrul asociaţiei americane pentru protecţia mediului Wildlife Conservation Society. Potrivit acestuia, 70% dintre noile boli infecţioase provin de la animale sălbatice, iar pieţele sunt locurile ideale de unde virusurile se pot răspândi la oameni.

Potrivit unui studiu genetic publicat marţi, noul coronavirus ar putea proveni de la lilieci.

Jurnalul Academiei de Ştiinţe din China notează că noul virus este foarte asemănător cu o tulpină virală prezentă la lilieci. Aceste mamifere insectivore zburătoare ar fi astfel rezervorul virusului, însă acest lucru nu înseamnă că l-ar fi transmis în mod direct oamenilor. În schimb, un articol publicat în Journal of Medical Virology afirma miercuri că şarpele ar putea fi intermediarul în transmiterea virusului la oameni.

Cercetătorii chinezi au identificat o proteină cheie esenţială pentru ca noul coronavirus să infecteze oamenii, oferind informaţii valoroase în demersul de evaluare a riscului pentru sănătatea publică, informează agenţia Xinhua.

Deşi secvenţa completă a genomului a fost publicată, originea şi mecanismul de transmitere al noului coronavirus (2019-nCoV), aşa cum este notat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), sunt încă neclare. Până în prezent, şase seturi întregi de genomi 2019-nCoV au fost făcute publice.

Cercetătorii de la Institutul Pasteur din Shanghai au descoperit că 2019-nCoV este asemănător în proporţie de 70% cu coronavirusurile SARS şi MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu). Analiza a demonstrat că 2019-nCoV aparţine grupului Betacoronavirus de virusuri cu genom ARN monocatenar liniar care infectează oamenii şi mamiferele domestice şi sălbatice şi provoacă ocazional focare fără simptome aparente.

Autorităţile chineze din domeniul sănătăţii au anunţat joi că au fost confirmate 571 de cazuri de pneumonie cauzate de noul coronavirus (2019-nCoV) raportate în 25 de regiuni de nivel provincial din ţară până la sfârşitul zilei de miercuri. Cazurile au condus la 17 decese, toate din provincia Hubei în care se află metropola Wuhan. În străinătate, un caz a fost confirmat în regiunile Hong Kong, Macao, Taiwan, precum şi în Statele Unite, Japonia şi, respectiv, Coreea de Sud şi trei în Thailanda.

Pe baza baza datelor actuale, perioada de incubaţie a virusului poate fi de până la aproximativ 14 zile.

Simptomele noului coronavirus, denumit provizoriu de OMS 2019-nCoV, sunt, în multe cazuri, similare cu cele ale unei răceli, dar pot fi însoţite de febră şi oboseală, tuse uscată şi dispnee (dificultate în respiraţie).

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu a reuşit miercuri să cadă de acord dacă focarul actual de coronavirus din Wuhan (China) trebuie sau nu declarat ca fiind o situaţie de urgenţă internaţională, aşa că a decis să continue şi joi şedinţa comitetului său de urgenţă pentru a lua o decizie.


Vaccinul contra noului coronavirus, 2019-nCoV, gata peste cel puţin un an (GAVI)

Dezvoltarea unui vaccin contra noului coronavirus va dura cel puţin un an, conform Alianţei Globale pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI), citată joi de agenţia DPA. Potrivit directorului executiv al GAVI, Seth Berkley, oamenii de ştiinţă nu cunosc îndeajuns de multe despre epidemiologia noii boli pentru a putea evalua corect riscul în această etapă.

”Vestea bună este că cercetătorii au secvenţionat şi publicat deja genomul virusului, ceea ce a permis mai multor organizaţii din lume să înceapă lucrul la un vaccin”, a declarat Berkley.

Vaccinurile care protejează de coronavirusuri sunt mult mai simplu de dezvoltat în comparaţie cu cele pentru unor boli precum malaria sau HIV, a precizat el. Chiar şi aşa, ”va dura luni până când primele studii clinice vor avea loc şi cel puţin un an înainte ca un vaccin să fie disponibil pentru utilizare”, a adăugat reprezentantul GAVI.

Potrivit unui studiu genetic publicat marţi, noul coronavirus ar putea proveni de la lilieci. Cercetătorii chinezi au identificat o proteină cheie esenţială pentru ca noul coronavirus să infecteze oamenii, oferind informaţii valoroase în demersul de evaluare a riscului pentru sănătatea publică. Deşi secvenţa completă a genomului a fost publicată, originea şi mecanismul de transmitere al noului coronavirus (2019-nCoV), aşa cum este notat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), sunt încă incerte. Până în prezent, şase seturi întregi de genomi 2019-nCoV au fost făcute publice. Cercetătorii de la Institutul Pasteur din Shanghai au descoperit că 2019-nCoV este asemănător în proporţie de 70% cu coronavirusurile SARS şi MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu).


Carnea de şarpe, posibila sursă a noului coronavirus 2019‐nCoV, care provoacă forma letală de pneumonie din China

Carnea de şarpe este posibila sursă a noului coronavirus 2019‐nCoV, care provoacă forma letală de pneumonie din China, susţine o echipă de cercetători chinezi, scrie News.ro.

Într-un articol publicat în Journal of Medical Virology este indicat că majoritatea pacienţilor infectaţi cu 2019‐nCoV au avut contact cu animale în piaţa Huanan din Wuhan, unde sunt vândute de la păsări la lilieci, şerpi şi animale domestice. Piaţa a fost închisă de la izbucnirea epidemiei.

„Pentru a determina sursa virusului, am realizat o analiză secvenţială amplă şi o comparaţie cu un codon relativ asemănător (RSCU) de la diferite specii de animale, pornind de la secvenţe existente ale noului coronavirus 2019‐nCoV”, spun cercetătorii.

Rezultatele obţinute din analize sugerează că 2019‐nCoV pare să fie un virus recombinat între coronavirsului de liliac şi unul cu origine necunoscută. Recombinarea a avut loc în glicoproteina virală, care recunoaşte receptorul de la suprafaţa celulei. În plus, spun oamenii de ştiinţă, descoperirea sugerează că şarpele este cel mai probabil sursa pentru 2019-nCoV.

Oraşul chinez Wuhan este plasat parţial în carantină, începând de joi, au decis autorităţile care încearcă astfel să oprească răspândirea virusului care a ucis deja 17 persoane, scrie News.ro. Aeroportul din Wuhan are 29 curse directe în afara Chinei, printre acestea sunt şi zboruri directe la Londra, Paris şi Moscova. Dar mulţi pasageri ar putea ajunge în Europa şi prin Dubai, care este o escală pentru multe zboruri către Europa.

Oraşul cu 11 milioane de locuritori este capitala provinciei Hubei, unde au fost înregistrate decesele.

Transportul public a fost suspendat, scrie BBC. Cei care locuiesc în oraş au fost sfătuiţi să nu plece şi să evite aglomeraţia, autorităţile fiind îngrijorate cu privire la deplasarea a sute de milioane de chinezi, zilele acestea, în preajma Anului Nou.

Sunt anulate toate zborurile şi trenurile din Wuhan, începând cu ora locală 10.00, circulaţia metroului şi serviciile de feribot au fost suspendate.

În plus, a fost cerută anularea evenimentelor socio-culturale programate în muzee, libării, teatre.

Au fost confirmate peste 580 de cazuri de infectare în 25 de provincii ale Chinei. Potrivit oficialilor, 5.897 de persoane au avut contact direct cu oameni infectaţi, 4.928 de persoane se află sub observaţie medicală, 956 au fost externate, iar 95 de cazuri sunt considerate grave.

Marţi a fost confirmat şi primul caz de infecţie cu acest nou virus în Statele Unite. Cazuri au fost raportate şi în Coreea de Sud, Thailanda şi Japonia şi mai multe suspecte, în Australia. Miercuri, Hong Kong a raportat primele două cazuri pe teritoriul său.

Întâlnirea de urgenţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de miercuri, de la Geneva, s-a încheiat fără o concluzie, din cauza lipsei informaţiilor. Forul se va întruni şi joi pentru a decide dacă este cazul să declare urgenţă în domeniul sănătăţii publice la nivel internaţional şi pentru a stabili ce recomandări trebuie făcute în acest caz.

Urgenţă la nivel global este cel mai ridicat nivel de alarmă transmis de OMS şi a fost declarat în cazul SARS şi Ebola.

Oficialii chinezi avertizează că virusul poate suferi mutaţii şi că se poate răspândi mai mult.

Tipul de pneumonie înregistrat în decembrie în oraşul chinez Wuhan este provocat de un virus din aceeaşi familie de virusuri ca cel care stă la baza sindromului respirator acut sever (SARS).

Virusul 2019-nCoV nu a mai fost identificat până acum la om. Cercetătorii cred că provine de la animalele infectate şi de la fructele de mare prin piaţa din Wuhan.

Nu a fost încă depistată sursa virusului.

După ore lungi de dezbatere la sediul OMS din Geneva, comitetul, format din 16 experţi medicali din diferite ţări, a fost împărţit 50% pro şi 50% contra declarării unei astfel de alerte, care va lansa sisteme de prevenire în toată lumea.

”A fost o discuţie bună în cadrul comitetului, dar era clar că pentru a o continua avem nevoie de mai multe informaţii”, a subliniat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă. Potrivit acestuia, această prudenţă semnifică faptul că experţii „iau foarte în serios” situaţia.

Tedros a adăugat că o echipă OMS continuă investigaţiile asupra focarului, a cărui origine, tratamente posibile sau modalităţi de infectare nu sunt încă pe deplin cunoscute.

Experţii organizaţiei au amintit că există dovezi de transmitere a virusului la oameni (ceea ce face ca răspândirea acestuia să fie mai rapidă), ca în cazul coronavirusurilor anterioare, cum ar fi sindromul respirator acut sever (SARS) sau sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS).

Reuniunea comitetului de urgenţă al OMS, prezidată de francezul Didier Hussein, a început într-o zi în care China a raportat o creştere accentuată a cazurilor diagnosticate, într-un moment când ţara se pregăteşte pentru exodul anual de călători cu ocazia vacanţei de Anul Nou chinezesc, care începe sâmbătă, 25 ianuarie.

Având în vedere acest lucru, autorităţile din Wuhan au dispus suspendarea tuturor mijloacelor de transport din oraş, pentru a opri plecarea locuitorilor.

Tedros a lăudat „angajamentul puternic” ale Chinei, spunând că aceste măsuri vor „reduce” riscurile de răspândire în afara graniţelor sale.

Alerta internaţională ar implica implementarea de măsuri preventive la nivel global. În trecut a fost declarată de cinci ori: înainte de epidemia de gripă H1N1 (2009), cea de Ebola în Africa de Vest (2014) şi în Republica Democrată Congo (2019), poliomielita în 2014 şi virusul zika în 2016.

Simptomele noului coronavirus, denumit provizoriu de OMS 2019-nCoV, sunt, în multe cazuri, similare cu cele ale unei răceli, dar pot fi însoţite de febră şi oboseală, tuse uscată şi dispnee (dificultate în respiraţie).

Virusul este deja prezent în cel puţin 13 provincii chineze, pe lângă regiunile administrative speciale Hong Kong şi Macao, care au confirmat primele cazuri miercuri, şi au fost depistate cel puţin 4 persoane afectate în Thailanda şi câte unul în Japonia, Coreea de Sud, Taiwan şi Statele Unite.

Deocamdată, OMS nu a emis alerte pentru persoanele care călătoresc în China, ci doar a sfătuit populaţia din zonele afectate să aibă în vedere măsuri de igienă de bază, cum ar fi spălarea mâinilor cu săpun, acoperirea gurii sau nasului când tuşesc sau strănută sau evitarea contactului cu persoane cu simptome similare cu cele ale gripei.

Rafila despre posibilitatea apariţiei de coronavirus în România: Nu poate fi exclus riscul, chiar dacă probabilitatea e redusă

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că există şi pentru România riscul apariţiei unor cazuri de coronavirus, chiar dacă probabilitatea este redusă.

„Probabil o să existe alertă la nivel global instituită de OMS şi trebuie şi noi să ne conformăm. (…) Riscul există (pentru România – n. r.), nu poate fi exclus, dar, dacă vedem că în afara Chinei până în momentul de faţă sunt 6-7 cazuri, atunci probabil că discutăm de o probabilitate redusă, dar cu siguranţă nu putem să excludem apariţia şi unui caz şi în România şi în UE în general”, a afirmat Rafila, la Ministerul Sănătăţii.

El a precizat că există un set de măsuri de alertare a unităţilor de sănătate publică şi a tuturor unităţilor sanitare, inclusiv a medicilor de familie.

„Noi am făcut nominalizarea unităţilor sanitare care să primească pacienţi. Este vorba despre spitalele de boli infecţioase ‘Matei Balş’ şi ‘Victor Babeş’ din Bucureşti şi cele de boli infecţioase din Iaşi, Cluj şi Timişoara. S-a stabilit achiziţia de reactivi şi pilotarea diagnosticului de laborator în cazul apariţiei unor cazuri suspecte şi bineînţeles există un set de măsuri de alertarea a unităţilor de sănătate publică şi a tuturor unităţilor sanitare, inclusiv a medicilor de familie privind definiţia de caz astfel încât să fie informaţi dacă vin în contact cu o persoană care este suspectă”, a susţinut profesorul doctor.

În ceea ce priveşte măsurile de la aeroport, Rafila a arătat că ele sunt similiare cu cele utilizate în timpul pandemiei de gripă. Acesta a arătat că va fi dispoziţia călătorilor un set de informaţii, iar oamenii vor avea posibilitatea să achiziţioneze termoscanere care să evidenţieze eventualele persoane cu febră. De asemenea, vor fi constituite echipe care să asigure permanenţa serviciilor medicale în aeroporturile internaţionale.

Managerul Institutului „Matei Balş”, Adrian Streinu Cercel, a afirmat că Ministerul Sănătăţii a recomandat Ministerului Transporturilor să ia în calcul achiziţionarea de camere termice pentru determinarea pacienţilor cu febră.

„Este vorba despre un nou virus. Acest nou virus are o altă structură genetică şi ca atare primerii sunt puşi la dispoziţie de către OMS printr-o companie din Germania de unde îi achiziţionăm şi noi. Există o singură filieră ca să nu spună lumea că am luat din altă parte şi este standardizată. Vom avea un diagnostic cât se poate clar”, a mai afirmat managerul.

Secretarul de stat Nelu Tătaru a amintit că miercuri la nivelul Ministerului Sănătăţii s-a instituit grupul de lucru pentru monitorizarea şi managementul posibilelor infecţii cu coronavirus.

Grupul se va întâlni săptămânal sau de câte ori este nevoie. „S-a luat în discuţie şi gripa aviară şi sezonul gripal care a început şi s-a stabilit un set de măsuri pentru prevenire, diagnosticare şi tratament”, a spus Tătaru.

Te-ar mai putea interesa și
Surpriza din noua ofertă pentru clienții casnici a Hidroelectrica. Ce se întâmplă cu prețurile
Surpriza din noua ofertă pentru clienții casnici a Hidroelectrica. Ce se întâmplă cu prețurile
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, dar care a ajuns și furnizor pentru mai mult de jumătate de milion de clienși casnici, a actualizat oferta sa de......
România derulează acum proiecte de 1.280 de kilometri de autostradă și drum expres. Mai mult decât a construit în ultima jumătate de secol
România derulează acum proiecte de 1.280 de kilometri de autostradă și drum expres. Mai mult decât a construit în ultima ...
Numărul kilometrilor de autostradă și drum expres aflați în licitație sau proiectare și execuție l-a depășit pe ...
Scad sau nu scad ratele? Analiștii au vești mai degrabă bune. BNR are ședință de politică monetară săptămâna aceasta
Scad sau nu scad ratele? Analiștii au vești mai degrabă bune. BNR are ședință de politică monetară săptămâna aceasta
Pe 4 octombrie va avea loc ședința Consiliului de Administrație al BNR pe probleme de politică monetară. Analiștii ...
Radu Oprea: Trebuie să se întâmple parteneriatul public-privat real, firmele cu capital de stat împreună cu firmele cu capital privat
Radu Oprea: Trebuie să se întâmple parteneriatul public-privat real, firmele cu capital de stat împreună cu firmele ...
Ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, a pledat în faţa oamenilor de afaceri prezenţi miercuri la evenimentul "Ziua ...