Primăria Craiova îşi încearcă din nou norocul şi reia licitaţia pentru autobuze electrice

Un număr de 16 autobuze electrice vor fi achiziţionate de către municipalitatea din Craiova printr-un proiect cu fonduri europene, finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Autorităţile reiau licitaţia, după ce o altă procedură lansată în iulie 2019 pentru 46 de autobuze electrice a fost anulată pe 12 decembrie. Și asta pentru că singura ofertă, cea depusă de polonezii de la Solaris, a fost considerată incompletă.
Lidia Neagu - joi, 23 ian. 2020, 09:52
Primăria Craiova îşi încearcă din nou norocul şi reia licitaţia pentru autobuze electrice

Acum, Primăria Craiova doreşte să achiziţioneze a 16 autobuze cu sistem de propulsie electric cu lungimea de circa 18 metri, 16 staţii de încărcare lentă şi patru staţii de încărcare rapidă.

Contractul este estimat la 57,54 milioane de lei, fără TVA, din care 12 milioane de lei reprezintă valoare celor 20 de staţii de încărcare.

Proiectul a fost admis dupa etapele de evaluare a conformitatii administrative, eligibilitatii şi tehnnico-financiară, aflat în prezent în faza de contractare şi va fi finanțat prin POR 2014-2020. 

Termenul de implementare este de 15 luni de la semnarea contractului. Ofertele pot fi depuse până la data de 24 februarie, urmând ca atribuirea să aibă loc până la data de 24 august.

Incapacitatea de a cumpăra autobuze electrice nu este primul eşec al autorităţilor locale în ceea ce priveşte transportul publicv local. Alte două licitaţii care vizau achiţiţia de tramvaie electrice au fost anulate una după alta. La începutul lunii decembrie, a doua licitație pentru 13 tramvaie noi la Craiova a fost anulată, după ce prima a eșuat în vară. Motivul? „Abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului”, se arată în platforma de achiziţii publice SICAP.

Ministerul lansase noua licitaţie pe 26 octombrie, după ce precedenta se anulase automat din cauză că nu fusese depusă nicio ofertă până la expirarea termenului – limită din 10 iunie.

În vară, când a eșuat prima licitație pentru tramvaie noi în Craiova, primarul orașului Mihail Genoiu a spus că a fost anulată și din cauza termenului de livrare solicitat. „Termenul de livrare foarte scurt din cauza super acoperirii cu comenzi a capacităților de produse, aceasta este una dintre cauze. Lucru cert, dacă vom accepta un termen de livrare mai lung, vom avea tramvaiele, însă nu le vom primi așa de repede. 22 de luni au fost insuficiente”, a explicat Genoiu.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...