CFR Călători: am dublat capacitatea trenurilor care se întorc astăzi de pe Valea Prahovei în Capitală UPDATE

Numărul vagoanelor este dublu față de aceeași perioadă a unei zile obișnuite, ajungând la aproape 80 pe parcursul întregii zile de astăzi, a anunțat duminică CFR Călători. Aceasta înseamnă că peste 6600 de turiști se vor putea întoarce de la munte cu trenul în Capitală, față de 3600 într-o zi obișnuită.
Economica.net - Dum, 26 ian. 2020, 09:32
CFR Călători: am dublat capacitatea trenurilor care se întorc astăzi de pe Valea Prahovei în Capitală UPDATE

Este cea mai mare suplimentare decisă de conducerea CFR Călători în ultimii ani, mai spun reprezentanții CFR Călători.

CFR Călători a dublat capacitatea celor 10 trenuri care circulă astăzi, duminică, 26.01.2020,  pe relația Brașov-București, în intervalul orar 11-24, având în vedere că multă lume a profitat de acest week-end prelungit pe Valea Prahovei.

Aceasta înseamnă că vor fi și trenuri la care nu se mai poate suplimenta numărul de vagoane deoarece maximul permis de rețea a fost deja atins.

Lista trenurilor suplimentate duminică, 26.01.2020,  pe relația Brașov-București:

Nr crt Rang tren Nr tren
1 IR 1634
2 R 3006
3 IR 1636
4 IR 347
5 R 3008
6 R 3010
7 IR 1746
8 R 3012
9 IR 1646
10 IR 1538

Spre exemplu, trenul IR 1746, care pleacă astăzi din Brașov spre București la ora 16.51 va avea în compunerea sa, 15 vagoane și 2 locomotive. Numărul de locuri este suplimentat la aproape 200% față de media zilnică. Capacitatea acestui tren va fi de 1022 de locuri, cu 500 în plus față de compunerea medie zilnică.

Sau trenul IR 1636 care pleacă din Brașov la ora 13.20 va circula cu un număr de 10 vagoane, față de 3, cu cât circula până acum și cu peste 500 de locuri în plus, adică o suplimentare de peste 370%.

Pentru cei care vor să se bucure de nocturnă pe pârtiile de ski, CFR Călători va dubla și capacitatea trenului care pleacă din Brașov la ora 20.15.

CFR Călători operează in intervalul orar vizat un număr de 10 trenuri pe relația Brașov-București, 6 trenuri în rang de Interregio și 4 în rang de tren Regio.

Capacitatea totală medie zilnică a acestor trenuri este de cca 3600 locuri.  In zilele de duminică, această capacitate este suplimentată cu cca 25%, ceea ce înseamnă peste 900 locuri.

Pentru duminică  26.01.2020,  pentru a prelua  afluxul mare de călători care se întorc în București pe Valea Prahovei, capacitatea trenurilor a fost suplimentată, în premieră, cu 3000 de locuri față de media zilnică. CFR Călători are în plan suplimentarea garnitururilor și pe alte rute aglomerate

Compunerea trenurilor s-a făcut în funcție de volumul estimat de călători. In eventualitatea că această cerere va fi mai scăzută, vom adapta corespunzător și compunerea trenurilor, au mai spus reprezentanții CFR Călători.

Update 16:00

Directorul general al CFR Călători Dan Costescu a revenit cu noi cifre privind suplimentarea numărului de locuri: „în ultima oră am mai suplimentat cu încă 9 vagoane, de la 78 la 87. Estimăm că la sfârșitul zilei vom avea doar pentru cele 10 trenuri suplimentate de pe Valea Prahovei, aproape 7.500 de locuri. Este recordul ultimilor ani și un succes comercial pentru companie!”.

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea a peste 60% din voturi, arată rezultatele parțiale,...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...