Șefa FMI: Bulgaria are şanse mari de a adera la euro în 2023

Directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), bulgăroaica Kristalina Georgieva, a calificat duminică drept plauzibil obiectivul de aderare a Bulgariei la zona euro în 2023, într-un interviu acordat postului de radio public bulgar BNR, citat de AFP.
Economica.net - Dum, 26 ian. 2020, 13:09
Șefa FMI: Bulgaria are şanse mari de a adera la euro în 2023

Kristalina Georgieva a precizat că a evocat acest subiect cu preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, în marja forumului economic de la Davos.

„Christine Lagarde consideră că există o evoluţie pozitivă în ce priveşte Bulgaria şi se aşteaptă ca proiectele privind aderarea la zona euro să se realizeze aşa cum este prevăzut”, a spus directoarea FMI în interviul acordat în limba bulgară.

Recent, ministrul bulgar de finanţe Vladislav Goranov a anunţat că Bulgaria urmează să adere în aprilie la mecanismul ratei de schimb ERM II, considerat „anticamera euro”, cadru de reglementare bancară în care un stat trebuie să petreacă minim doi ani înainte de a putea intra în zona euro.

Bulgaria, cel mai sărac stat din UE, aplică din 1997 un regim de austeritate bugetară care îi permite menţinerea unor indicatori macroeconomici stabili şi a unui nivel redus al datoriei publice (28% din PIB în octombrie 2019).

Bulgaria are interesul de a intra în zona euro pentru a se putea bizui pe capacitatea de protecţie a BCE, în condiţiile în care lumea devine tot mai turbulentă, a spus Georgieva.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...