Românii şi bulgarii, pe ultimele locuri în UE la folosirea Internetului

87% dintre persoanele cu vârsta între 16 şi 74 de ani din Uniunea Europeană au declarat în 2019 că au folosit Internetul în ultimele trei luni, pe ultimele locuri în UE fiind românii (74%) şi bulgarii (68%), arată datele publicate luni de Eurostat.
Economica.net - lun, 27 ian. 2020, 06:54
Românii şi bulgarii, pe ultimele locuri în UE la folosirea Internetului

La polul opus, ţările unde aproape întreaga populaţie cu vârsta între 16 şi 74 de ani a folosit Internetul în 2019 sunt Suedia (98%), Danemarca (97%) şi Luxemburg (96%).

Eurostat subliniază că utilizarea Internetului în UE a crescut rapid în ultimii ani, în condiţiile în care în anul 2007 doar 57% din persoanele cu vârsta între 16 şi 74 de ani au utilizat Internetul, pentru ca în 2013 să ajungă la 75% şi la 87% în 2019. În cazul României, în aceeaşi perioadă, utilizarea Internetului a crescut de la 24% în 2007 la 50% în 2013 pentru ca în 2019 să ajungă la 74%.

Când vine vorba de folosirea Internetului, datele Eurostat arată că acesta este utilizat preponderent pentru a trimite sau a primi e-mail-uri (75%), pentru a găsi informaţii despre bunuri şi servicii (68%), pentru mesagerie instant (67%) şi ştiri online (63%). De asemenea, o mare parte din persoanele cu vârsta între 16 şi 74 de ani din Uniunea Europeană utilizează Internetul pentru Internet banking (58%), pentru reţele sociale (57%), pentru a căuta informaţii referitoare la sănătate (55%), pentru a asculta muzică (53%) şi a efectua telefoane sau apeluri video (52%).

Românii sunt pe ultimul loc în UE la folosirea Internetului când vine vorba de găsire informaţii despre bunuri şi servicii (33%), pentru mesagerie instant (38%), pentru a citi ştiri online (40%) sau când vine vorba de Internet banking (8%).

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...