Deficitul bugetar pe 2019 a fost de 4,6% din PIB – execuţia bugetară la 12 luni. Cele mai importante declarații ale ministrului Finanțelor

România a încheiat anul trecut cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB, peste estimarea autorităţilor din luna noiembrie, când s-a efectuat cea de-a doua rectificare de buget, a anunţat marţi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.  În 2018, deficitul bugetar a fost 2,88% din PIB. Între altele, ministrul a anunţat că va declanşa un control asupra contabilităţii Primăriei Capitalei, condusă de primarul PSD, Gabriela Firea. El a mai spus că urmăreşte să restructureze CEC, că nu va schimba anul acesta Codul fiscal şi că nu se teme de o criză în România, pentru că bugetul pe 2020 este unul conservator.
Economica.net - mar, 28 ian. 2020, 07:41
Deficitul bugetar pe 2019 a fost de 4,6% din PIB - execuţia bugetară la 12 luni. Cele mai importante declarații ale ministrului Finanțelor

Florin Cîţu a ţinut o conferinţă de presă în care a anunţat deficitul bugetar pe 2019. Iată principalele declaraţii:

Deficitul bugetar a depăşit in 2019 prognoza de la 4,4%, urcând în execuţie la 4,6%. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a explicat că acest plus de deficit a fost cauzat de o încasare mai mică de dividende de la companiile de stat şi de plata datoriilor statului către firme private. Aici, ministrul a nominalizat datoria hotîrâtă de către instanţă către fraţii Micula, de 910 milioane de lei.

O țară cu deficit bugetar trebuie să se împrumute.

Nu am putut vorbi până acum despre împrumutul extern din cauza acordurilor. Am împrumutat 3 miliarde de euro. La 12 şi la 30 de ani. Economii la buget, doar din cele două emisiuni, au fost de 22 milioane de lei. Ne-am împrumutat mai ieftin. PSD s-a împrumutat în trei ani de 230 miliarde de lei. S-au împrumutat şi extern. Nu împrumuturile au contat, ci faptul ca se împrumutau la dobânzi tot mai mari. De la 0,87 la sută, la 5 la sută. Noi ne vom imprumuta tot mai ieftin. O facem deja în timp real, mai jos decât piaţa.

Control al Finanţelor la Primăria Capitalei

Ministrul Finanţelor are atribuţii să controleze. Bugetul Primăriei Capitalei n-a mai fost controlat de 10 ani. Am făcut o echipă şi vom controla companiile şi instituţiile statului, iar PMB este o prioritate.

CEC va fi restructurat

Doresc foarte mult sa atrag IFC si BERD pentru o restructurare a CEC. Trebuie sa schimbam guvernanta, sa facem una transparenta. CEC trebuie sa devina banca competitiva pe piata, iar acum nu poate fi.

CEC e in primele 10 banci din sistem si nu e dealer primar. Nu am auzit la actualul presedinte CEC sa faca demersurile sa devina dealer primar.

Riscul ca România să sufere de pe urma unei crize globale este aproape de zero, pentru că am construit un buget conservator

„Riscul ca România să sufere de pe urma unei crize globale este foarte foarte mic, aproape de zero. Am construit un buget conservator, sunt mai mulţi bani alocaţi pentru investiţii care se pot face şi asta înseamnă că în acest an ne aşteptăm ca o contribuţie mai mare la creşterea economică să vină de la investiţii, nu de la consum. Am spus asta şi în Strategia fiscal-bugetară prin modul în care am selectat proiectele. Nu îmi este teamă nici de o încetinire globală, România este OK, iar încrederea investitorilor…când am ieşit pe pieţele internaţionale au fost 12 miliarde de euro oferiţi pentru România. Un maxim istoric. Investitorii au avut încredere să vină cu 12 miliarde de euro către România. Este clar că România merge într-o direcţie OK”, a declarat Florin Cîţu într-o conferinţă de presă.

El a precizat că trebuie analizat modul în care România este evaluată de către investitorii străini iar evaluarea cea mai simplă se vede în evoluţia dobânzilor care scad în fiecare lună.

Codul Fiscal nu va fi modificat anul acesta.

Ştirea se actualizează.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...