Aplicaţia Free Now se extinde în Cluj și Braşov

Aplicaţia Free Now parte a celei mai mari platforme europene de mobilitate urbană deținută de Daimler și BMW, se extinde în două noi orașe, Cluj și Brașov, la nici două luni de la intrarea aplicației pe piața din România, în București. Peste 300.000 de clujeni și brașoveni folosesc în prezent Clever, parte din același grup, aplicație care va continua să fie operațională o perioadă, urmând să fie apoi înlocuită complet de Free Now.
Lidia Neagu - joi, 30 ian. 2020, 09:54
Aplicaţia Free Now se extinde în Cluj și Braşov

„Cluj și Brașov sunt două hub-uri importante de mobilitate, unde cererea crește mai rapid decât capacitatea serviciilor disponibile. Numai în 2019, pasagerii din aceste orașe au comandat în total aproape 7 milioane de curse prin Clever, adică circa un sfert din numărul total de curse Clever și FREE NOW din toată țara. Odată cu lansarea FREE NOW în România, ne-am propus să aducem soluțiile de mobilitate la îndemâna oricui, iar Cluj și Brașov reprezintă doar primul pas. Anul acesta vom continua să investim pentru a aduce FREE NOW și în alte orașe în care aplicația Clever este disponibilă și pentru a oferi în premieră serviciile noastre de ridesharing și în orașe unde nu au fost până acum disponibile, cum este cazul în Brașov”, spune Andrei Frunză, CEO Clever / Free Now.

Primii 100.000 de pasageri din fiecare oraș au o cursă gratuită, iar cei care aleg să facă plata prin card au reducere de 50% pentru toate cursele de ridesharing. Astfel, pot călători cu numai 5 lei pe o distanță de 5-6 kilometri, cât a fost media curselor prin Clever din cele două orașe în 2019, în condițiile în care costul mediu al unei astfel de călătorii este de 15 lei în Cluj sau 17 lei în Brașov.

Pentru toate cursele, indiferent dacă sunt de Taxi sau Ride, Free Now oferă opțiunile de plată cash sau card în aplicație și nu percepe tarif dinamic, indiferent de perioada anului sau de momentul zilei, de vreme, de condițiile de trafic sau de cererea și oferta de mașini.

Totodată, în această perioadă, cei care migrează la Free Now în cele două orașe au 0% comision și beneficiază de bonusuri atractive, putând ajunge la venituri nete de până la 8.000 de lei.

Free Now a fost fondată sub numele de mytaxi, în iunie 2009, și a fost prima aplicație de taxi din lume care a stabilit o legătură directă între pasagerii și șoferii de taxi. În iulie 2019, aplicația mytaxi a devenit Free Now, parte dintr-o familie de branduri globale de mobilitate.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...