Ministerul Economiei: Termoenergetica trebuie să plătească 170 de milioane de lei către Elcen în 15 zile, reprezentând factura pe decembrie

Termoenergetica, fostul RADET, trebuie să plătească aproape 170 de milioane de lei către Elcen, în termen de 15 zile, suma reprezentând contravaloarea energiei termice livrate în decembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, remis, joi, AGERPRES.
Economica.net - joi, 30 ian. 2020, 14:39
Ministerul Economiei: Termoenergetica trebuie să plătească 170 de milioane de lei către Elcen în 15 zile, reprezentând factura pe decembrie

Astfel, Elcen a emis o somaţie în cursul zilei de joi către Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA, societate aflată în subordinea Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, pentru plata, în termen de 15 zile, a sumei de 169.737.732,52 lei, care reprezintă contravaloarea energiei termice livrate de ELCEN către Termoenergetica în luna decembrie 2019.

În cazul în care Compania Municipală Termoenergetica nu va da curs somaţiei de plată, ELCEN va proceda în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Civilă, pentru a solicita plata integrală a sumei datorate.

„Trebuie să recunosc că sunt profund dezamăgit de comportamentul Termoenergetica. Atunci când s-a semnat contractul dintre ELCEN şi Termoenergetica, anul trecut, înainte să înceapă iarna, am crezut că Termoenergetica nu va repeta practicile falimentare ale RADET-ului, adică să beneficieze de energie termică fără să plătească facturile pe care s-au angajat să le plătească. ELCEN şi-a îndeplinit angajamentul şi a livrat energie termică în luna decembrie, iar bucureştenii nu au au avut de suferit din cauza ELCEN, ci doar din cauza reţelei de distribuţie de căldură, administrate de Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, care a tot avut avarii, defecţiuni şi tot felul de probleme”, a spus ministrul de resort, Virgil Popescu, citat în comunicat.

El a adăugat că acum, pe bună dreptate, Elcen cere plata pentru căldura furnizată, somând Termoenergetica să plătească factura în termen de 15 zile.

„Dacă Termoenergetica ignoră această somaţie, vom cesiona creanţa ANAF-ului şi sunt convins că ANAF ştie să recupereze sumele restante”, a adăugat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...