Suceava: Femeie păcălită cu 5.000 de lei şi 400 de euro pentru un presupus premiu de fidelitate

O femeie în vârstă de 62 de ani din municipiul Suceava a fost înşelată cu 5.000 de lei şi 400 de euro de o persoană care a anunţat-o că a câştigat un premiu de fidelitate pentru că este abonat al unei firme de telefonie mobilă şi care i-a cerut să cumpere cartele telefonice şi să-i trimită bani.
Economica.net - Dum, 26 feb. 2012, 14:05

Poliţia Judeţeană Suceava a anunţat că Biroul Investigaţii Criminale Suceava face cercetări în acest caz pentru identificarea autorilor înşelăciunii.

Femeia înşelată, abonată la o firmă de telefonie mobilă, a fost sunată în 21 februarie pe telefonul mobil, de o persoană care s-a prezentat ca fiind angajat al acestei societăţi şi a anunţat-o că a fost desemnată câştigătoarea unui premiu de fidelitate, în valoare de 3.000 de euro.

Pentru a-i câştiga încrederea, femeia a mai fost apelată de pe alte numere, iar persoanele cu care a discutat au asigurat-o că este câştigătoarea premiului şi sub pretextul achitării unor comisioane, au determinat-o să cumpere cartele telefonice în valoare de 5.000 lei şi să comunice codurile de reîncărcare.

În ziua următoare, femeia a fost determinată să trimită 400 de euro, printr-un serviciu de specialitate, fiind de asemenea asigurată că în perioada următoare va intra în posesia premiului.

Ulterior nu a mai fost sunată şi nici nu a mai putut apela numerele telefonice de pe care a fost contactată, motiv pentru care a apelat firma de telefonie, ocazie cu care a aflat că a fost înşelată.

Te-ar mai putea interesa și
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Standul producătorului de bijuterii Mauboussin, amplasat în cadrul magazinului Le Printemps din estul Parisului, a fost spart în noaptea de luni spre marţi, potrivit unei surse din Poliţia......
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale ...
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Perturbările din Marea Roşie - o consecinţă a atacurilor maritime ale rebelilor houthi din Yemen - au dus anul acesta ...
Parlamentul sud-coreean a votat în unanimitate demiterea președintelui interimar Han Duck-soo
Parlamentul sud-coreean a votat în unanimitate demiterea președintelui interimar Han Duck-soo
Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri, în majoritate, pentru demiterea preşedintelui interimar Han Duck-soo, acuzându-l ...