România plătește din greu emisiile de CO2, dar importă energie din cărbune din afara UE, fără taxe. De ce ar fi nevoie de taxe la import

Sandbag, o organizație neguvernamentală a realizat un studiu referitor la așa numita „carbon leakage”, în care arată cum, într-o Uniune Europeană care tinde spre emisii zero și face eforturi enorme în acest sens intră nestingherită energie electrică produsă din cărbune din statele vecine, unde nu se plătește această taxă.

Soluția: taxă de carbon la electricitatea care intră în UE.

Întâi, realitatea întregului continent. Importurile de energie electrică ale statelor din UE din sistemul EU-ETS (deci unde se plătește taxa de carbon) au crescut de la 3 TWh în 2017 la 21 TWh în 2019. Aceste importuri provin din țări unde taxa de carbon este zero sau aproape zero. Emisiile totale asociate acestor importuri sunt de 26 de milioane de tone de CO2, echivalentul întregii producții de energie electrică din cărbune a Italiei. Aceste importuri au o valoare totală de circa 1,6 miliarde de euro, dacă s-ar fi plătit certificate de emisii pentru ele s-ar fi strâns circa 630 de milioane de euro.

Iar situația se va dezvolta, aparent nestingherită. Capacitatea de interconectare între UE și statele vecine este programată să crească cu 31%. 15% din liniile noi vor lega UE de Balcanii de Vest, unde sunt cele mai poluante termocentrale din Europa.

În condițiile în care în UE se vorbește despre închiderea a tot ce înseamnă centrală pe cărbune și chiar se va împiedica, prin politica Bruxelles-ului, chiar și extinederea utilizării gazelor (cu emisii la jumătate) în generarea de energie, în țările vecine UE care sunt conectate sau vor fi la rețeaua europeană sunt planuri pentru costrucția a 57.000 MW în centrale noi pe cărbune-adică de trei ori puterea instalată a României.

Și, ca se ne apropiem de România, vă spunem că în Bosnia sunt planificate centrale noi pe cărbune de 4.000 MW și în Serbia de 2.000.

România este țara din UE care cea de-a treia capacitate de interconectare, în termeni de mărime, cu state non-UE. Vom trata într-un articol viitor proiectele viitoare prin care capacitatea de interconectare cu acestea va crește și, ca atare, și potențialele importuri de energie făcute din cărbune. Să vedem însă situația actuală.

Ucraina are conexiune cu patru state membre UE, printre care și România. În 2019, Ucraina a exportat spre aceste țări 7,2 TWh și a importat 3 TWh, deci este exportator net. După Ungaria, România a fost a doua țară din punct de vedere al mărimii fluxurilor fizice de electricitate având ca sursă Ucraina (1,9 TWh anul trecut).

Pentru cei mai puțin avizați, Ucraina este conectată cu România, Ungaria și Slovacia prin ceea ce se cheamă „insula” Burștîn, adică o zonă care este separată de rețeaua națională și care funcționează sincron cu cea europeană.

În acea „insulă” sunt două centrale pe cărbune, cu o capacitate de circa 2.500 MW. Pe linia de interconexiune cu Polonia are acces în special energia produsă tot de o centrală pe cărbune, de 510 MW. Asta înseamnă că aproape toate exporturile de electricitate ale Ucrainei către aceste țări au ca sursă cărbunele ars în termocentrale.

Iar Ucraina are de unde: are o capacitate operațională, pe cărbune, de 21.800 MW, și mai face 600 MW în zona de est a rețelei. Exact, cea conectată cu România și Ungaria. Taxa de carbon în Ucraina: echivalentul a 0,3 euro/tona de C02, care va crește la un euro în 2023. La ora redactării acestei știri, la bursa EEX din Germania prețul este de circa 24 de euro. Amintim că pentru un MWh obținut din cărbune trebuie cumpărat cam un certificat, în UE, deci se plătesc acești 24 de euro. În Ucraina nu se plătesc decât cei 0,3 euro.

România este conectată și cu Serbia, și, odată cu ea cu celelalte state din Balcani unde schema EU ETS nu este obligatorie, și unde nu se plătește așadar taxă pe emisii. Zona Balcanilor de Vest a fost în 2019 importator net de energie electrică (6,3 TWh export, 6,9 TWh import) și, potrivit celor de la Sandbag, interconexiunea noastră cu Serbia (1.100 MW) a fost folosită pentru import în zonă, circa 1 TWh în 2019.

Totuși, în termeni de emisii, Balcanii de Vest au fost exportatori de emisii în UE, în condițiile în care există capacități de generare pe cărbune în zonă de 7.300 MW, care nu respectă normele de poluare drastice din UE. Și există planuri pentru alți 6.300 MW instalați în cărbune, în Bosnia și Serbia. Energie care are pe unde să inunde UE: capacitatea totală pe liniile de interconexiune între Balcanii de vest și statele UE este de 13.800 MW.

În România, Complexul Energetic Oltenia, producător de electricitate din lignit, plătește, pentru energia produsă în 2019, taxe pentru emisiile de CO2 în valoare de 1,6 miliarde de lei. Mai mult de jumătate din cifra de afaceri. Supraviețuirea companiei depinde de un ajutor de stat de salvare, de 1,2 miliarde de lei, și, ulterior, de un program de restructurare și decarbonare, prin care o parte din carierele de cărbune se închid, iar o parte din grupurile pe cărbune trec pe gaz și se instalează și panouri fotovoltaice. Asta în condițiile în care România, după cum ați văzut, este conectată la zone în care se produce masiv din cărbune, iar acolo capacitățile cresc, nu scad.

În concluzie, Sandbag spune că ar trebui impusă așa numita BCA (border carbon adjustment) pentru fluxurile de energie electrică din statele vecine ale UE către țările din UE unde se aplică mecanismul EU ETS. Ar fi două metode: fie o taxă pur și simplu la importul de electricitate, fie o obligație pentru cumpărătorul energiei din import să plătească taxele de carbon, în condițiile în care se poate determina exact cantitatea de energie importată care are ca sursă combustibilii fosili.