CFR Călători suplimentează locurile în trenurile spre Moldova în acest weekend

CFR Călători dublează şi în acest sfârşit de săptămână compunerea anumitor trenuri, pentru adaptarea capacităţii de transport la cerinţele în creştere de trafic şi pentru a îmbunătăţi condiţiile la bordul vagoanelor, încercând să utilizeze la maximum parcul limitat pe care îl are deocamdată la dispoziţie, informează compania.
Economica.net - Dum, 02 feb. 2020, 07:34
CFR Călători suplimentează locurile în trenurile spre Moldova în acest weekend

Conducerea CFR Călători a decis suplimentarea numărului de locuri pe parcursul întregii săptămâni, acolo unde punctual, dispeceratul a constatat o cerere foarte mare. Volumul maxim de trafic se înregistrează însă în zilele de duminică, drept pentru care numărul de locuri a fost suplimentat şi duminică, 2 februarie, pe rutele aglomerate din toată ţara.

Numai pentru trenurile care leagă principalele oraşe din Bucovina, Moldova şi Galaţi/Brăila, cu Bucureştiul, numărul de locuri a fost mărit chiar şi la 230%.

Pentru 10 din trenurile Interregio care leagă Suceava (Botoşani) şi Iaşi de Bucureşti în intervalul orar 6-24, s-au adăugat duminică încă 56 de vagoane, ceea ce înseamnă o creştere medie a capacităţii de transport la 154% faţă de capacitatea totală medie zilnică. Numărul de locuri a crescut de la aproape 2.500 la 4.000, la care se adaugă şi locurile din vagoanele de dormit şi cuşetă.

Este posibil ca până la finalul programului de circulaţie unele trenuri să atingă compunerea maxim admisă de circulaţie pe infrastructura feroviară, pentru că mai sunt în pregătire vagoane pentru a fi introduse în compunerea trenurilor, în funcţie de solicitările călătorilor.

Se menţine suplimentarea vagoanelor şi pe Valea Prahovei la necesarul estimat în timp real din dispecerat. Cele 10 trenuri care fac legătura între Braşov şi Bucureşti, în intervalul orar 11 – 24 au fost suplimentate şi duminică cu 24 de vagoane faţă de media zilnică de vagoane ceea ce înseamnă o creştere a numărului de locuri la 155%, de la 3600 la peste 5600 de locuri, precizează CFR Călători.

Compunerea trenurilor s-a făcut în funcţie de volumul estimat de călători. 

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul său ministru al Apărării Boris Pistorius - un posibil înlocuitor -......
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...