CFR Marfă a intrat în procedura de concordat preventiv, premergătoare insolvenţei. CITR a fost numit administrator

CITR, parte a Impetum Group,a fost desemnat administrator concordatar provizoriu și va coordona restructurarea operatorului feroviar CFR Marfă prin procedura de concordat preventiv, deschisă pe 4.02.2020 de Tribunalul București.
Economica.net - mie, 05 feb. 2020, 08:29
CFR Marfă a intrat în procedura de concordat preventiv, premergătoare insolvenţei. CITR a fost numit administrator

Un comunicat de presă emis de Casa de Insolvenţă Transilvania arată că în cazul CFR Marfă a fost deschisă procedura de concordat preventiv, o procedură care prevede şi chiar poate să împiedice compania să intre în insolvenţă. În baza unei Directive Europene adoptate anul trecut sunt încurajate procedurile de restructurare în afara insolvenței, inclusiv a concordatului preventiv. Concordatul este o soluție de prevenție care are rolul de a asigura redresarea rapidă și este desfășurată sub supravegherea judecătorului sindic.

Procesul de restructurare permite continuarea activității companiei și respectarea obligațiilor față de creditori.

„CFR Marfă este o companie de impact în economia românească.În acest demers, ne vom concentra eforturile alături de companie spre identificareasoluțiilor optime de redresare în funcție de contextul actual. Ne-am asumat să contribuim și la restructurarea companiilor de stat din economia româneascăși suntem pregătiți să valorificăm îndelungata noastră expertiză din mediul privat pentru redresarea operatorului feroviar”, a declarat Aurel Podariu, Senior Partner CITR.

Va urma o analiză exhaustivă a activității curente a societății pe baza bugetului de venituri și cheltuieli și a cash-flow-ului, în baza căreia va fi propus și implementat imediat planul de redresare.

Următorii pași în procedură sunt realizarea, în termen de 30 de zile, a unui plan de redresare a companiei și supunerea acestuia votului creditorilor care dețin cel puțin 75% din creanțe. Termenul de implementare a măsurilor adoptate în planul de restructurare este de 24 de luni.

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care au co-semnat un text ce condamnă presupusa lipsă de cooperare a Teheranului......
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...