Tranzacţii imobiliare de 700 mil. euro sunt deja aproape finalizate, iar piaţa va depăşi 1,1 miliarde de euro în acest an – JLL

Volumul investițiilor imobiliare va depăși în acest an 1,1 miliarde de euro, în condițiile în care tranzacții de peste 700 milioane de euro sunt, în prezent, deja semnate sau în proces de due dilligence, potrivit vonsultantului imobiliar JLL.
Economica.net - mie, 05 feb. 2020, 10:19
Tranzacţii imobiliare de 700 mil. euro sunt deja aproape finalizate, iar piaţa va depăşi 1,1 miliarde de euro în acest an - JLL

`În ultima perioadă am reușit să convingem tot mai mulți investitori internaționali să se uite la România și acest lucru s-a materializat pe de o parte, printr-un volum ridicat de trazacții care au fost securizate deja și care urmează să fie finalizate în perioada următoare. În total, tranzacții de peste 700 de milioane de euro sunt în faze avansate, iar pentru tot anul e foarte probabil ca volumul să depășească 1,1 miliarde de euro, un nivel record al ultimilor 6 ani”, a declarat Andrei Văcaru, head of Capital Markets JLL România.

Apetitul crescut al investitorilor se reflectă și în evoluția yieldurilor în ultimele 12 luni, care au scăzut cu 25 de puncte de bază pe segmentele de birouri și industrial, până la 7%, respectiv 8%. Tendința va continua și în acest an și este în ton cu ceea ce se întâmplă în regiune.

„Diferențele de randament dintre România și Polonia sau Cehia ajung până la 275 puncte de bază pentru proprietăți comparabile, ceea ce înseamnă că prețurile de pe piața locală sunt semnificativ mai mici comparativ cu regiunea, făcând investițiile în România tot mai atractive”, a explicat Andrei Văcaru.

Birourile din București, cele mai lichide active în 2020

Având în vedere tranzacțiile în curs, în 2020 Bucureștiul ar putea atrage peste 80% din volumul total de investiții, față de 48% anul trecut. Orașele secundare, care în 2019 au devenit mai interesante pentru investitori, vor scădea ca pondere deoarece există un număr mai redus de proiecte disponibile la vânzare în prezent.

În 2020, clădirile de birouri vor reprezenta cea mai lichidă clasă de active imobiliare. Mai mult, JLL se așteaptă la o creștere a ponderii în total tranzacții spre 80%, de la 60% anul trecut.

De remarcat, evoluția sectorului hotelier, care devine din ce în ce mai activ și unde vor apărea și în 2020 noi tranzacții în contextul în care în ultimii trei ani au fost închise nu mai puțin de 11 vânzari de hoteluri, atât în București, cât și în orașele secundare.

Compania de consultanță imobiliară JLL a fost implicată în 2019 în tranzacții de peste 325 milioane euro.

Sursele de capital se diversifică

Analiza provenienței capitalului alocat pentru achiziții de proprietăți in Romania arată o continuare a diversificării investitorilor. Anul trecut, activele locale au atras capital sud-african, românesc, american, maghiar și din Orientul Mijlociu, iar în acest an, ne așteptăm ca Europa de Vest și Israelul să reprezinte principalele surse.

Morgan Stanley, Indotek, CFH și White Star sunt printre investitorii noi care au realizat achiziții in 2019 în România.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...