Samsung a prezentat oficial al doilea telefon pliabil Galaxy Z Flip şi Galaxy S20. Când vor fi disponible şi cât costă

Samsung a prezentat în cadrul evenimentului Unpacked 2020 al doilea telefon pliabil, Galaxy Z Flip, precum şi noul telefon Galaxy S20. 
Lidia Neagu - mie, 12 feb. 2020, 10:07
Samsung a prezentat oficial al doilea telefon pliabil Galaxy Z Flip şi Galaxy S20. Când vor fi disponible şi cât costă

Faţă de primul telefon al producătorului Galaxy Fold, Z Flip foloseşte un mecanism diferit de pliere, care aminteşte mai degrabă de telefoanele cu clapetă. În al doilea rând, Z Flip nu are dotări de flagship, de unde şi preţul mai mic, de 1.500 de euro cu 500 de euro mai ieftin faţă de Fold.

Este primul telefon pliabil care acoperă ecranul de AMOLED de 6,7 inch cu UTG (Ultra Thin Glass), ceea ce ar trebui să facă ecranul mai rezistent la zgârieturile care pot apărea în cazul unui astfel de device.

Pe exterior, există un ecran secundar, de doar 1,1 inch, care va juca un număr limitat de roluri, precum afişarea notificărilor.

Sistemul foto este compus din două camere de 12MP, iar bateria are o capacitate de 3.300 mAh. Viteza de încărcare a acesteia este limitată la 15W.

Acest device va avea la bază chipset-ul Snapdragon 855+, care nu este nici cel mai nou, nici cel mai puternic chipset. Conexiunea de date foloseşte 4G. Există o singură variantă, cu 8GB memorie RAM şi 256GB spaţiu de stocare şi va fi disponibil în variantele negru, mov şi auriu începând cu 14 februarie.

Galaxy S20 introduce un sistem de camere complet nou – bazat pe inteligență artificială și cu cel mai mare senzor de imagine integrat – pentru ca fiecare fotografie să fie cea mai bună. Cu specificații noi și parteneriate puternice, Galaxy S20 este creat pentru felul în care ne folosim telefonul în fiecare zi.

„În această nouă decadă, tehnologia 5G va schimba radical felul în care comunicăm și cel în care experimentăm lumea din jurul nostru. Cum toate cele trei smartphone-uri din seria Galaxy S20 vin cu conectivitate 5G, Samsung aduce în atenția publicului dispozitive de generație viitoare care vor transforma viața oamenilor. Cu un sistem de camere bazat pe inteligență artificială, poți să surprinzi cele mai frumoase momente în momentul în care ele se întâmplă”, a declarat Dr. TM Roh, Președinte și Head of Mobile Communication Business, Samsung Electronics.

Seria Galaxy S20 va fi compusă din trei modele: Galaxy S20, Galaxy S20+ şi Galaxy S20 Ultra. Deosebirile principale dintre cele trei sunt la nivel de ecran, camere foto şi baterie.

Galaxy S20 va avea un ecran de 6,2 inch, S20+ are 6,7 inch, în vreme ce ecranul lui S20 Ultra ajunge la 6,9 inci. Toate cele trei ecrane vor avea o rată de refresh de 120Hz.

De asemenea, toate cele trei modele vor fi comercializate în versiuni cu 4G sau 5G, versiunile cu 5G urmând să fie, evident, mai scumpe.

Galaxy S20 Ultra se va diferenţia prin camera foto de 108MP, care va combina pixelii într-o fotografie de 12 MP. Acest model va fi capabil de un impresionant (pentru un telefon) zoom optic hibrid 10X.

Bateria acestui model are o capacitate de 5.000 mAh şi suportă încărcare rapidă cu 45W. Însă, în pachet, Samsung include un încărcător de doar 25W. Încărcarea wireless se face cu 15W. 

Cele trei telefoane vor fi vândute în Europa cu chipset-ul Exynos 990. În alte regiuni, Samsung va înlocui propriul chipset cu Snapdragon 865 de la Qualcomm.

În funcţie de versiune, preţurile pentru Galaxy S20 Ultra se situează între 1.350 euro şi 1.550 euro.

Camera principală a modelelor S20 şi S20+ va avea 12MP şi va putea face un zoom optic hibrid de 3X.

În configuraţia de bază, Galaxy S20 şi Galaxy S20+ au 8GB RAM şi 128GB spaţiu de stocare. Bateria lui S20+ are o capacitate de 4.500 mAh, în vreme ce S20 are o baterie de 4.000 mAh.

Preţurile pentru G  încep de la 900 de euro (versiunea cu 4G), în vreme ce versiunea de bază a lui Galaxy S20+ (cu 5G) costă 1.100 de euro.

În România, Vodafone a anunţat că a deschis precomenzile pentru Samsung Galaxy S20, Galaxy S20+ si Galaxy S20 Ultra.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...