EXCLUSIV Comisia Europeană pregătește o nouă misiune în România. Problema este pesta porcină africană

România și Bulgaria au rămas statele membre cu cele mai multe focare de pestă porcină africană la animalele domestice, în condițiile în care cu această boală s-a confruntat mare parte din Europa. Oficialii Comisie Europene au explicat pentru ECONOMICA.NET că instituția urmărește îndeaproape situația PPA din România și că pregătește o nouă misiune pe această temă. 
Alina Stanciu - joi, 13 feb. 2020, 19:43
EXCLUSIV Comisia Europeană pregătește o nouă misiune în România. Problema este pesta porcină africană

Comisia Europeană va trimite în curând în România o nouă misiune de experți pe tema pestei porcine africane, în condițiile în care țara noastră a rămas printre puținele cu această boală la animalele domestice. Mai exact, numărul focarelor la nivel local sunt cu mult peste raportările altor țări.  De altfel, conform ultimelor date disponibile (9 februarie 2020), în România erau 111 focare de PPA la porci domestici, în Bulgaria nouă, în Ucraina și Grecia câte iunul.

„Comisia urmărește îndeaproape situația din România. Comisia organizează în prezent o misiune de formare continuă în România privind PPA. În timpul acestei misiuni, experți relevanți în managementul PPA vor ajuta autoritățile veterinare din România să dezvolte și să ajusteze acțiuni strategice împotriva bolii”, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficiali ai Comisiei.

Menționăm că la data la care ECONOMICA.NET a întrebat Comisia Europeană despre situația pestei porcine din România, mai exista PPA la porci domestici doar la nivel local și în Bulgaria. Între timp, au reapărut cazuri în Grecia și Ucraina.

Probleme în exploatațiile necomerciale

Comisia a mai transmis că „autoritățile veterinare au luat măsuri eficiente pentru a investiga cazurile de suspiciune de boală și pentru a aplica controale adecvate. Cu toate acestea, există încă anumite provocări care trebuie rezolvate în mod corespunzător (sectorul porcului necomercial, lipsa unei trasabilități efective și precauții de biosecuritate pentru porci vii și produse de origine animală care se deplasează între exploatații necomerciale etc.)”.

„Măsurile suplimentare vor depinde de situația epidemiologică a bolii”, au răspuns oficialii întrebați fiind dacă vor exista măsuri economice împotriva României.

Conform datelor oficiale, România a primit începând cu 2014 și până în prezent peste 50 de milioane de euro din bugetul UE pentru cofinanțarea măsurilor de urgență și a programelor veterinare privind PPA.

Amintim că în luna aprilie 2019, Comisia a publicat rezultatele ultimului raport de audit privind pesta porcină din România.

Concluzia generală a fost că „autoritățile veterinare din România sunt competente în ceea ce privește gestionarea focarelor de boală apărută la porcii domestici. Cu toate acestea, lipsa unor măsuri eficace de trasabilitate și de biosecuritate pentru porcii vii și pentru produsele de origine animală transportate între exploatațiile necomerciale înseamnă că ele nu sunt în măsură să limiteze boala la zonele infectate”.

Totodată, potrivit raportului de audit, continuarea circulației virusului PPA în rândul populației de mistreți reprezintă o amenințare continuă la adresa producției interne de porcine în țară.

„Autoritățile competente trebuie să aplice cu strictețe cerințele de identificare a porcilor și de biosecuritate în zonele cu risc mare. În caz contrar, riscul de reapariție a bolii în zonele repopulate este mare, iar viitoarea viabilitate a producției comerciale de porcine este incertă”, avertiza Comisia.

Din datele Autorității Sanitar Veterinare (ANSVSA), în momentul de față PPA evoluează în 267 de localități din 26 de județe, cu un număr de 619 focare (dintre care 7 focare în exploatații comerciale și 2 focare în exploatații de tip A). În alte 10 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți. De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost eliminați 577.071 de porci afectați de boală și au fost diagnosticate 2.765 de cazuri la mistreți.

 

Te-ar mai putea interesa și
Piețele financiare reacționează după ce Robert F. Kennedy a fost numit ministru al sănătății în SUA. Acțiunile Pfizer și Moderna, scăderi imediat după anunț
Piețele financiare reacționează după ce Robert F. Kennedy a fost numit ministru al sănătății în SUA. Acțiunile ...
Recenta numire a lui Robert F. Kennedy Jr. în funcția de secretar al Sănătății și Serviciilor Umane de către președintele ales Donald Trump promite să fie un punct de cotitură în sistemul......
Auchan și Cora, actualmente parte din Carrefour, vinovate că au fixat cu furnizorii prețurile la raft. Instanța a menținut amenzile date de Consiliul Concurenței în 2019
Auchan și Cora, actualmente parte din Carrefour, vinovate că au fixat cu furnizorii prețurile la raft. Instanța a menținut ...
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv că retailerii Auchan, Cora România și patru dintre furnizorii ...
MOL a semnat înţelegere de cooperare cu Kazmunaygas pentru a explora împreună oportunităţi în sectorul de petrol, gaze şi petrochimie
MOL a semnat înţelegere de cooperare cu Kazmunaygas pentru a explora împreună oportunităţi în sectorul de petrol, ...
Grupul MOL şi compania naţională kazahă de petrol şi gaze KazMunayGas (KMG) au semnat o înţelegere de cooperare pentru ...
Călătorii unui tren care s-a defectat pe ruta București – Pitești, preluați de alt tren
Călătorii unui tren care s-a defectat pe ruta București – Pitești, preluați de alt tren
Pasagerii unui tren CFR Călători care circula joi pe ruta București - Pitești urmează să fie preluați de un tren de ...