Importurile de energie electrică ale României s-au dublat în 2019, producția a scăzut accentuat

România a fost importator net de energie electrică în 2019, lucru despre care s-a mai spus, dar noutatea este că, potrivit datelor operatorului de transport și sistem, volumul importurilor s-a dublat anul trecut
Economica.net - vin, 14 feb. 2020, 19:38
Importurile de energie electrică ale României s-au dublat în 2019, producția a scăzut accentuat

“Analizând evoluția componentelor balanței energetice, în perioada ianuarie – decembrie 2019 față de aceeași perioadă a anului precedent, consumul intern net a  scăzut cu 1,1% iar producția netă de energie cu 7,8%. Schimburile fizice transfrontaliere de export au scăzut cu 25% față de perioada similară din 2018, iar fluxurile transfrontaliere de import au înregistrat o creștere de 95%”, se arată în raportul Transelectrica referitoare la balanța Sistemului Eergetic Național pe anul trecut.

În anul 2018, exporturile de electricitate al țării au fost de 5,4 TWh, la o producție de 60,7 TWh, iar importurile au fost de 2,8 TWh. Situația s-a deteriorat în 2019: exporturile s-au redus până la 4 TWh, importurile aproape s-au dublat, până la 5,5 TWh, iar producția a scăzut până la 56 TWh.

În ceea ce privește producția pe surse, ca procente din electricitatea generată, a scăzut aportul tuturor surselor clasice (cel mai abrupt declin a fost la termocentrale), creștere fiind consemnată doar la regenerabilele să le spunem “noi”.

Iată ce scrie în raportul Transelectrica:

“În structura mixului de producție, în perioada ianuarie – decembrie 2019 comparativ cu perioada similară a anului 2018, s-a înregistrat o scădere a componentei termo de aproximativ 12,9%, a producției din surse nucleare cu 0,9% și a componentei hidro cu 11,4%. Aportul din surse regenerabile a cunoscut o creștere de 6,2%.

Analizând ponderile componentelor mixului de producție netă pentru intervalul ianuarie – decembrie 2019 se observă că cea mai mare pondere (37,7%) este reprezentată de componenta termo urmată de componenta hidro (28%), iar energia produsă din surse regenerabile și nucleară au o pondere de aproximativ 15,8% și respectiv 18,5%”.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...