Vânzările trimestriale ale Apple, afectate de epidemia cu noul coronavirus din China

Grupul american Apple Inc a avertizat luni că este puţin probabil să-şi îndeplinească ţintele trimestriale de vânzări stabilite în urmă cu doar trei săptămâni, din cauza epidemiei cu noul coronavirus din China, care a afectat lanţul de aprovizionare şi a amânat redeschiderea fabricilor, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 18 feb. 2020, 06:59
Vânzările trimestriale ale Apple, afectate de epidemia cu noul coronavirus din China

 

Facilităţile de producţie din China, unde sunt produse telefoanele iPhone şi alte produse electronice, au început să se redeschidă, dar activitatea acestora este mai lentă decât se estima, a precizat Apple. Compania avertizează că va avea la dispoziţie mai puţine telefoane pentru a fi vândute pe plan global.

Unele magazine de retail din China rămân închise sau lucrează cu orar redus, ceea ce va afecta vânzările în primul trimestru din 2020. China a fost responsabilă pentru 15% din veniturile Apple trimestrul trecut, sau 13,6 miliarde de dolari.

La finalul lunii ianuarie, Apple estima că va obţine venituri între 63 şi 67 miliarde de dolari în primele trei luni din acest an. Analiştii estimează că în perioada ianuarie-martie 2020 epidemia ar putea reduce cu 50% cererea pentru smartphone-uri în China, cea mai mare piaţă globală pentru dispozitive.

Apple, cu o capitalizare de piaţă de aproximativ 1.400 de miliarde de dolari, s-ar putea confrunta marţi la bursă cu reacţii dure din partea investitorilor, avertizează analiştii.

„Dacă acţiunile Apple se tranzacţionează ieftin, ar putea să nu conteze prea mult. Dar când ele se tranzacţionează la un nivel ridicat record, investitorii vor fi cu siguranţă tentaţi să vândă”, a apreciat Norihiro Fujito, de la Mitsubishi UFJ Morgan Stanley Securities.

În urma publicării informaţiei, acţiunile furnizorilor asiatici înregistrau scăderi marţi dimineaţă. Titlurile Samsung Electronics consemnau un declin de 2,4%, ale Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC) cu 1,8% şi ale SK Hynix cu 3,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut vineri Occidentului să nu minimizeze ameninţările venite din partea......
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției de serie
Putin a ordonat realizarea de noi teste cu racheta balistică Oreşnik, folosită recent îN Ucraina, și începerea producției ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri începerea producţiei de serie şi continuarea testării în condiţii ...
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Trump l-a nominalizat pe Scott Bessent, fondatorul unei companii de investiții, pentru funcția de secretar al Trezoreriei
Donald Trump l-a numit vineri pe Scott Bessent, fondatorul companiei de investiţii Key Square Group şi promotor ardent ...
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Nouă scumpire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețul motorinei a crescut azi în benzinării, iar prețul benzinei a stagnat, astfel că diferența de preț dintre motorină ...