Toate firmele private din România sunt obligate să mai depună o hârtie la Registrul Comerțului cel puțin o dată pe an

Toate firmele private din România vor trebui să depună o declarație privind beneficiarul real al firmei pentru înscrierea sa în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor, pentru a respecta legea combaterii spălării banilor și finanțării terorismului. Acționarii societății vor fi obligați să arate care este beneficiarul de drept al profiturilor companiei. Măsura s-ar putea să afecteze persoanele aflate în funcții publice care au societăți comerciale în care sunt trecuți ca acționari rude ale acestora.
Gabriela Ţinteanu - joi, 20 feb. 2020, 19:25
Toate firmele private din România sunt obligate să mai depună o hârtie la Registrul Comerțului cel puțin o dată pe an

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a operaționalizat Registrul beneficiarilor reali ai societăţilor, în conformitate cu prevederile legii 129/2019 privind combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Reprezentantul legal al societăţii are obligaţia să depună declaraţia privind beneficiarul real al firmei la înmatriculare, anual la ONRC, în 15 zile de la aprobarea situaţiilor financiare anuale şi ori de câte ori intervine o modificare a datelor de identificare ale beneficiarului real, în termen de 15 zile de la modificare.

„Nedepunerea de către reprezentantul legal a declaraţiei privind datele de identificare ale beneficiarului real, anual sau ori de câte ori intervine o modificare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se realizează de către organele cu atribuţii de control ale Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi ale unităţilor sale teritoriale şi de către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălări Banilor, prin agenţi constatatori proprii”, precizează un comunicat al ONRC.

Dacă în termen de 30 de zile de la data aplicării sancţiunii contravenţionale reprezentantul societății nu a depus declaraţia privind datele de identificare ale beneficiarului real, la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, tribunalul sau, după caz, tribunalul specializat va putea pronunţa dizolvarea societăţii.

Pentru societăţile înregistrate până la 21.07.2019 (data intrării în vigoare a legii), cu excepţia companiilor şi societăţilor naţionale, precum şi a societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat, termenul de depunere a declaraţiei este de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la data de 21.07.2020.

În anul 2020, firmele înmatriculate până la data întrării în vigoare a legii, supuse obligației de depunere a declarației privind beneficiarul real vor depune o singură declarație, după aprobarea situaţiilor financiare anuale, care va acoperi ambele declaraţii (cea de la înmatricularea firmei şi cea anuală de după aprobarea situaţiilor financiare ale companiei).

Cererile de înregistrare având ca obiect depunerea declarațiilor privind beneficiarul real pot fi depuse la ghișeu, online sau prin corespondență, cu confirmare de primire. Cererea transmisă în formă electronică va avea încorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică extinsă. În cazul cererilor depuse online sau prin corespondență, se vor anexa declarațiile privind beneficiarii reali, în formă autentică.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...