Alertă de Coronavirus în Europa – Nivelul de risc în UE a trecut de la moderat la ridicat

Nivelul de risc privind coronavirusul în Uniunea Europeană a trecut de la moderat la ridicat, a declarat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit AFP şi Reuters.
Economica.net - lun, 02 mart. 2020, 11:43
Alertă de Coronavirus în Europa - Nivelul de risc în UE a trecut de la moderat la ridicat

Centrul european pentru controlul şi prevenirea bolilor infecţioase (ECDC) ”a anunţat astăzi (luni) că nivelul de risc a fost adus de la moderat la ridicat pentru locuitorii din Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, virusul continuă să se propage”, a afirmat Von der Leyen într-o conferinţă de presă alături de comisarii europeni Janez Lenarcic (gestionarea crizelor), Stella Kyriakides (sănătate şi siguranţă alimentară), Ylva Johansson (afaceri interne), Adina Vălean (transporturi) şi Paolo Gentiloni (economie).

La rândul său, comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides a afirmat că până în dimineaţa zilei de luni, 2 martie, 38 de cetăţeni ai UE au decedat din cauza coronavirusului.

Ea a adăugat că până în prezent au fost confirmate 2.100 de cazuri de coronavirus în 18 state membre ale Uniunii Europene.

De partea sa, comisarul european Ylva Johansson a precizat că nu există semnale că statele UE doresc să introducă controale frontaliere interne ca urmare a epidemiei de coronavirus.

Comisarul european Paolo Gentiloni a menţionat că este prematur să se măsoare impactul economic al epidemiei de coronavirus, dar a precizat că Uniunea Europeană este pregătită să folosească toate opţiunile de politică pentru a salvgarda creşterea economică în faţa riscurilor care decurg din actuala criză cauzată de coronavirus.

Potrivit reprezentantului CE, un răspuns fiscal coordonat la coronavirus trebuie să fie dat la momentul oportun, Gentiloni precizând că va analiza cererile pentru o flexibilitate fiscală în acest context. El a adăugat că importurile europene de materii prime dinspre China înregistrează o scădere.

Primele cazuri confirmate în Andora, Islanda şi Portugalia; majoritatea pacienţilor au călătorit în Italia

Un bărbat în vârstă de 20 de ani, care prezintă simptome uşoare şi a revenit recent din Italia, este primul pacient infectat cu noul coronavirus înregistrat în Andora, a anunţat luni Guvernul principatului, citat de Reuters.

Bărbatul depistat pozitiv în Andora a călătorit recent la Milano şi a fost internat sâmbătă. Testele efectuate pentru coronavirus au avut rezultate pozitive, iar pacientul va rămâne în spital pentru analize suplimentare. Cercul său de apropiaţi va fi monitorizat, au precizat autorităţile guvernamentale în comunicat.

Islanda a confirmat primele trei cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, conform unui comunicat emis luni de Departamentul de Protecţie Civilă şi Situaţii de Urgenţă, citat de Reuters. Primul pacient a fost diagnosticat vineri, în timp ce rezultatele altor două persoane testate pentru coronavirus au fost pozitive în acest weekend.

Toţi cei trei pacienţi din Islanda s-au aflat în vacanţă în nordul Italiei, au precizat autorităţile.

În Portugalia au fost înregistrate luni primele două cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, a relatat canalul de televiziune SIC, citat de Reuters.

Unul dintre pacienţii din Portugalia, ambii bărbaţi, a călătorit recent în Italia, iar al doilea a revenit din Spania. Amândoi au fost transportaţi la un spital din Porto.

Reprezentanţi din cadrul ministerului portughez al Sănătăţii nu au oferit deocamdată comentarii pe marginea acestor cazuri, notează Reuters.

Bilanţul epidemiei de coronavirus (Covid-19) a depăşit luni pragul de 3.000 de decese la nivel mondial şi continuă să aibă consecinţe grave în întreaga lume, în special în Italia şi Coreea de Sud.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford recheamă în service 770.000 de mașini diesel pentru a remedia problemele filtrului de particule. Ce modele sunt vizate
Ford Motor, companie cu activități și în România prin partenerul Ford Otosan, este nevoit să cheme la atelierele service nu mai puțin de 768.927 de mașini deja vândute în întreaga lume din......
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Wizz Air revine pe aeroportul din Băneasa și mută zborurile de pe trei rute din ianuarie 2025
Compania aeriană a anunțat că mută zborurile de pe trei din rute din România pe aeroportul din Băneasa. În vară, ...
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie – analiză XTB
Un Moş Crăciun din ciocolată ar putea deveni mai scump. Preţul boabelor de cacao au atins cel mai ridicat nivel din istorie ...
Creşterea majoră a preţurilor la cacao în prima jumătate a acestui an a stârnit temeri că ciocolata va deveni un bun ...
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
La ce trebuie să fie atenți consumatorii când cumpără carne. Recomandări ANPC
Consumatorii trebuie să acorde o atenție sporită atunci când achiziționează produse din carne, atât pentru a se asigura ...