Claudia Ionescu, BVB: Trăim vremuri tulburi. Avem probleme date de epidemia de coronavirus şi de incertitudinea politică

Trăim vremuri tulburi în care probleme date de epidemia de coronavirus au afectat pieţele de capital internaţionale, iar în România avem şi incertitudine politică, a afirmat, vineri, Claudia Ionescu, membru în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - vin, 06 mart. 2020, 11:00
Claudia Ionescu, BVB: Trăim vremuri tulburi. Avem probleme date de epidemia de coronavirus şi de incertitudinea politică

„Trăim vremuri tulburi în care avem odată problemele de sănătate date de epidemia de coronavirus. Aceasta a fost una din cauzele pentru care pieţele internaţionale au căzut. Şi peste toate acestea, noi, în ţară, avem şi această incertitudine politică dată de faptul că nu avem un guvern stabil”, a spus Claudia Ionescu, la evenimentul „Sună Clopoţelul pentru Egalitate de Gen”.

Întrebată dacă incertitudinea politică s-a simţit pe Bursă, ea a răspuns: „Întotdeauna politicul poate avea influenţe pe burse, în primul rând pentru că politicul este cel care trebuie să dea stabilitate şi predictibilitate”.

Claudia Ionescu a participat la un eveniment special pentru egalitatea de gen dedicat Zilei Internaţionale a Femeii, intitulat „Sună Clopoţelul pentru Egalitate de Gen”.

În acest context, ea menţionat că în urmă cu doi ani era singura femeie din Consiliul de Administraţie al BVB, în timp ce acum proporţia în CA este de 23% femei şi 77% bărbaţi.

La rândul său, Silvia Buicănescu, directorul general al Depozitarului Central, a apreciat că la nivelul instituţiei pe care o conduce femeile au fost întotdeauna bine reprezentate în board, la nivelul conducerii executive fiind o balanţă perfect echilibrată, dar în rândul angajaţilor balanţa „este mult în favoarea doamnelor”.

Pe de altă parte, Elisabeta Moraru, directorul general al Google România, a fost de părere că discuţia despre egalitate de gen induce ideea că aceasta nu există.

„Eu cred cu tărie că discuţia despre egalitate provoacă în sine afirmarea faptului că nu există această egalitate de gen sau că femeile cred că nu sunt egale cu bărbaţii. Şi refuz asta. O refuz zilnic în ceea ce fac eu în cariera mea şi în felul în care în cresc copiii şi, mai mult decât atât, cred asta pentru că cred că este vorba de echitate de şansă şi în tot ceea ce facem noi, în proiectele pe care le-am desfăşurat de-a lungul anilor a fost despre echitate şi despre faptul că trebuie să oferim oportunităţi tuturor şi atunci cel mai bun profesionist câştigă. De altfel, şi când veniţi la birou nu sunteţi neapărat doamnele, mamele, partenerele, sunteţi profesionistele şi vă comparaţi sau trebuie să ne comparăm cu profesioniştii şi să nu vedem xy-ul sau xx-ul din noi, ci potenţialul de a face lucruri extraordinare”, a susţinut Elisabeta Moraru.

Banca Mondială, IFC, UN şi BVB au organizat vineri evenimentul special de Ziua Internaţională a Femeii intitulat „Sună Clopoţelul pentru Egalitate de Gen”.

Conform organizatorilor, această inţiativă a început ca o colaborare globală între bursele din întreaga lume, pentru a sărbători Ziua Internaţională a Femeii. În martie 2019, un număr de 85 de burse au sunat clopoţelul pentru egalitatea de gen, o creştere importantă de la 33 de burse în urmă cu patru ani, iar în 2020 este de aşteptat ca numărul să continue să crească

 

Te-ar mai putea interesa și
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale al celei mai mari alianţe din coaliţia de guvernare pro-UE condusă de......
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...