RBS şi Lloyds vor încerca miercuri să atragă 15 miliarde euro de la BCE

Royal Bank of Scotland (RBS) şi Lloyds Banking Group, bănci britanice parţial naţionalizate, vor accesa miercuri operaţiunea de refinanţare pe trei ani a Băncii Centrale Europene (BCE) pentru suma totală de 15 miliarde euro, potrivit Financial Times (FT).
Economica.net - lun, 27 feb. 2012, 12:12
RBS şi Lloyds vor încerca miercuri să atragă 15 miliarde euro de la BCE

Ambele grupuri au indicat anterior că operaţiunea derulată pentru prima dată în decembrie de BCE este foarte atractivă ca variantă de refinanţare datorită dobânzii reduse, de doar 1%.

În decembrie, 523 de bănci au absorbit 489 miliarde euro în cadrul operaţiunii.

Media estimărilor analiştilor anticipează participarea unui număr mai mare de bănci la a doua operaţiune de refinanţare pe trei ani, care va avea loc miercuri, sistemul urmând să primească o injecţie de 500 miliarde euro.

Unii analişti au menţinut estimările iniţiale, indicând că suma atrasă de bănci s-ar putea ridica la 1.000 miliarde euro.

Niciuna dintre cele două bănci britanice nu a comentat privind suma pe care vrea să o refinanţeze prin facilitatea BCE.

Surse apropiate discuţiilor au declarat pentru FT că Lloyds, care nu a accesat în decembrie operaţiunea pe trei ani, va încerca să atragă miercuri 10 miliarde euro.

RBS, care a luat 5 miliarde euro la licitaţia din decembrie, vrea să obţină miercuri o sumă similară, au declarat surse bancare.

Apetitul băncilor britanice pentru bani de la BCE concide cu încheierea programelor Băncii Angliei de sprijin pentru refinanţarea instituţiilor de credit. Schema specială de lichiditate a Băncii Angliei, care a finanţat 30 de bănci şi cooperative bancare cu un total de 185 miliarde lire, a luat deja sfârşit, iar schema de garantare a creditelor şi obligaţiunilor este în curs de desfiinţare.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...