Iată ce prevede proiectul de Ordin pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul I al anului 2020, emis de Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe:
Articolul 1: Pentru semestrul I al anului 2020, începând cu luna aprilie 2020, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, nu poate depăşi cuantumul de 15,19 lei.
Articolul 2: Valoarea nominală stabilită la articolul 1 se aplică și pentru primele două luni ale semestrului II al anului 2020, respectiv august 2020 și septembrie 2020.
Articolul 3: Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Amintim că, începând din ianuarie 2019, toate tichetele valorice sunt reglementate prin Legea nr. 165/2018 şi prin normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018.
Ce spune legea despre indexarea tichetelor de masă
(1) Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabilește prin înmulțirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creșterii prețurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Național de Statistică, calculat ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru constituit din şase luni calendaristice întregi, începând cu luna februarie 2019, și nivelul mediu al aceluiași indice pe penultimul semestru, potrivit articolului 33 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, referitoare la modul de stabilire a valorii nominale a unui tichet de masă.