INS: Consumul gospodăriilor şi investiţiile au fost factorii care au avut cea mai mare influenţă la cresterea economiei

Consumul gospodăriilor şi investiţiile au avut cele mai importante contribuţii la avansul economiei de anul trecut, în timp ce o contribuţie negativă a avut-o exportul, potrivit datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS), informează Agerpres.
Economica.net - mar, 10 mart. 2020, 15:15
INS: Consumul gospodăriilor şi investiţiile au fost factorii care au avut cea mai mare influenţă la cresterea economiei

În anul 2019, produsul intern brut a crescut cu 4,1% faţă de 2018, iar valoarea PIB în preţuri curente a fost de aproximativ 1.054 miliarde de lei.

„Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,9% contribuind cu 3,7% la creşterea PIB; formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 17,8% contribuind cu 3,7% la creşterea PIB. O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-1,7%), consecinţă a creşterii cu 3,5% a volumului exporturilor de bunuri şi servicii, corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 7,2%”, precizează INS.

Pe seria ajustată sezonier, în ultimul trimestru al anului trecut, PIB estimat a fost de 274 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,5% faţă de trimestrul III 2019 şi cu 4,2% faţă de trimestrul IV 2018.

Ca serie brută, PIB estimat pentru trimestrul IV 2019 a depăşit uşor 320 miliarde de lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,3% faţă de trimestrul IV 2018.

La creşterea PIB, în anul 2019 faţă de anul 2018, au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având: construcţiile (+0,9%), cu o pondere de 6,4% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 16,8%; comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,9%), cu o pondere de 18,2% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 4,8%; impozitele nete pe produs (+0,9%), cu o pondere de 9,3% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 9,5%.

Te-ar mai putea interesa și
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Un număr de 74.409 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele 11 luni din 2024, cu 23,99% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al......
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Cinci dintre cele mai mari bănci din Wall Street s-au retras în ultimele săptămâni din NetZero Banking Alliance, o inițiativă ...
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Prologul ediției din 2025 a raliului Dakar s-a încheiat astăzi după parcurgerea primilor kilometri din traseul total ...
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei ...