ANIS şi asociaţia techUK fac apel la continuarea schimbului liber de date post Brexit

Schimbul liber de date dintre Uniunea Europeană (UE) şi Regatul Unit al Marii Britanii trebuie să continue şi după data de 31 decembrie 2020, susţin reprezentanţii Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) şi cei ai techUK, asociaţia companiilor de IT din Marea Britanie, într-o scrisoare comună, publicată miercuri.
Lidia Neagu - mie, 11 mart. 2020, 09:13
ANIS şi asociaţia techUK fac apel la continuarea schimbului liber de date post Brexit

„Odată cu retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, acesta a părăsit şi cadrul legislativ european pentru protecţia datelor cu caracter personal – GDPR. După sfârşitul perioadei de tranziţie stabilit pentru 31 decembrie 2020, schimbul liber de date dintre companiile din UE şi UK nu va mai continua în mod automat. Într-o economie digitală, transferul de date personale a devenit esenţial pentru companiile de orice dimensiune, iar beneficii semnificative există şi în afara comerţului. Cercetările medicale şi depistarea infracţiunilor financiare se bazează, de asemenea, pe transferul datelor peste graniţe (…) ANIS şi techUK consideră că cea mai bună soluţie pentru a asigura transferurile neîngrădite de date post Brexit este stabilirea unor acorduri adecvate între Regatul Unit şi UE. Acordurile permit transferul datelor cu caracter personal între ţările terţe şi UE, după o evaluare completă a reglementărilor interne privind protecţia datelor din ţările respective”, notează sursa citată.

Schimburile comerciale între Marea Britanie şi România au crescut în ultimii ani, ajungând la 1,02 miliarde de lire sterline în cazul exporturilor de servicii din UK în România şi 1,12 miliarde în sens invers, arată datele oficiale valabile pentru anul 2018).

„Comerţul cu servicii şi fluxurile de date între Regatul Unit şi România sunt în creştere. Capacitatea de a transfera date personale între cele două ţări este vitală pentru cetăţenii şi companiile din ambele părţi. În timp ce Regatul Unit şi UE negociază viitorul relaţiei, este extrem de important ca transferul liber de date să fie inclus în aceste negocieri. Solicităm guvernelor din UE şi UK să se asigure că stabilirea termenilor acordului se va decide cât mai curând posibil”, a subliniat Julian Davin, CEO techUK.

La nivelul UE, întregul ecosistem digital este preconizat să atingă o valoare de 739 de miliarde de euro în 2020, contribuind la PIB-ul Uniunii cu patru procente.

Înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.

În cadrul asociaţiei sunt reunite companii cu capital românesc sau străin, mici sau multinaţionale, cu sedii în toate marile centre IT din ţară, ce generează peste 2,5 miliarde de euro cifră de afaceri.

Te-ar mai putea interesa și
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ar veni în această ţară, în pofida mandatului de arestare emis......
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...