Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu nu îi poate demite pe prefecţii din judeţele cele mai afectate de ninsori, semn că în Guvern „nu s-a schimbat nimic”, informează Mediafax.
Ponta a susţinut că faptul că premierul Ungureanu nu îi poate demite pe prefecţii din judeţele grav afectate de ninsori arată că la Guvern nu s-a schimbat nimic.
„Avem acelaşi guvern Boc fără Boc”, a adăugat el
Ponta a mai spus că USL nu renunţă la protestul parlamentar, întrucât niciuna dintre solicitările opoziţiei nu a fost satisfăcută.
Senatorul PSD Dan Şova a solicitat, vineri, într-o conferinţă de presă, demiterea prefecţilor din Bacău, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Galaţi, Brăila şi Constanţa. Motivele invocate de senatorul PSD au fost neîndeplinirea atribuţiilor în operaţiunile de deszăpezire şi împiedicarea preşedinţilor de consilii judeţene în a-şi îndeplini atribuţiile.