UNPR exclude fuziunea cu alt partid sau dizolvarea într-o altă formaţiune politică

Uniunea Naţională pentru Progresul României a anunţat că îşi doreşte o înţelegere electorală cu PDL la locale prin care candidatul aflat deja în funcţie să fie susţinut de ambele partide, iar unde opoziţia deţine postul de primar sau preşedinte CJ va fi sprijinit candidatul care are cele mai mari şanse să câştige. În schimb, UNPR exclude fuziunea cu alt partid sau dizolvarea într-o altă formaţiune politică.
Economica.net - lun, 27 feb. 2012, 15:54

UNPR nu va fuziona, nu se va dizolva într-un alt partid, nu va renunţa la principiile sale de centru-stânga, nu va renunţa la vulturul din siglă şi la nimic din ceea ce reprezintă acesta, se arată într-un comunicat de presă al UNPR.

„UNPR îşi reafirmă loialitatea faţă de Coaliţie şi faţă de actul guvernării, punând pe primul loc interesul naţional şi dialogul social. Am intrat de la bun început în această formulă de guvernare ştiind că nu va fi deloc uşor. UNPR a stat la greu şi a asigurat stabilitatea politică, contribuind astfel la evitarea haosului economic şi social. Acelaşi lucru îl vom face şi în continuare, având convingerea că această Coaliţie este singura care poate să crească nivelul de trai al românilor şi să pună ţara la adăpost de orice probleme economice”, se mai arată în comunicatul UNPR.

Progresiştii menţionează că UNPR este un partid de centru-stânga şi „îşi va păstra identitatea indiferent de ce se va întâmpla”.

„Am construit acest partid pe principii solide. Nu vom abandona, aşadar, valorile în care credem pentru niciun calcul electoral. Nu vom renunţa nici la proiectul privind taxarea averilor mari şi foarte mari, nici la preocuparea noastră constantă pentru pensiile şi salariile românilor şi nici la celelalte măsuri pe care le-am susţinut ca formaţiune politică membră a Coaliţiei de guvernare”, se arată în comunicat.

Progresiştii mai spun că, în egală măsură, „responsabilitatea” îi obligă să privească dincolo de orizontul alegerilor din 2012 şi să contribuie „la efortul comun ca această Coaliţie să guverneze şi în următorii patru ani”.

„Din acest motiv, UNPR, aşa cum a precizat în numeroase rânduri, agreează o formulă de parteneriat pragmatic cu principalul partid de la guvernare. Acest parteneriat presupune ca, acolo unde unul dintre cele două partide are candidat în funcţie, acesta să primească sprijinul celeilalte formaţiuni. Acolo unde candidatul în funcție este de la Opoziţie, UNPR şi PDL vor desemna şi vor susţine în solidar candidatul cu cele mai mari şanse la victorie, indiferent de partidul din care face parte”, potrivit comunicatului.

UNPR menţionează că această formulă de alianţă are la bază „o evaluare responsabilă” pe care fiecare partid trebuie să o facă. „Nu amestecăm doctrine şi ideologii diferite, nu facem confuzii de principii şi nu recurgem la fuziuni lipsite de realism şi de perspectivă. Pur şi simplu, punem toate eforturile electorale în slujba Coaliţiei, a Guvernului şi, prin aceasta, în slujba României”, precizează comunicatul.

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat, luni, după şedinţa BPN al PDL, că este convinsă că alianţa cu UNPR „va fi la nivel local, la nivelul fiecărei organizaţii”.

„Eu sunt convinsă că alianţa cu UNPR va fi la nivel local, la nivelul fiecărei organizaţii. Cât priveşte un protocol la nivel naţional sau o altă formulă de colaborare, punctul de vedere al PDL va fi exprimat în scurt timp. Punctul de vedere al UNPR l-am citit pe sms acum câteva minute. Sigur vom avea un parteneriat prin care ne susţinem reciproc candidaţii, iar la Bucureşti va fi această alianţă”, a spus Elena Udrea.

Ea a făcut aceste precizări după ce a fost întrebată dacă va exista alianţă la nivel naţional între PDL şi UNPR sau aceasta va fi doar la nivelul Bucureştiului.

Elena Udrea a declarat, înainte de şedinţa BPN al PDL, că la alegerile din Bucureşti va exista un parteneriat al PDL cu UNPR, cele două partide urmând să-şi susţină reciproc candidaţii la primării.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul oferă un nou ajutor de 425 de milioane de dolari Ucrainei
Washingtonul oferă un nou ajutor de 425 de milioane de dolari Ucrainei
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri un nou ajutor militar pentru Ucraina în sumă de 425 de milioane de dolari, informează AFP, relatează Agerpres....
Niculescu (ANRE): La 31 august am depășit ținta de 2.000 de MW instalaţi de prosumatori
Niculescu (ANRE): La 31 august am depășit ținta de 2.000 de MW instalaţi de prosumatori
Ţinta de 2.000 de MW instalaţi de prosumatori a fost depăşită, la 31 august fiind instalaţi, în total, 2.058 MW, a ...
CCIR răspunde criticilor ministrului Barbu, care s-a arătat dezamăgit de târgul INDAGRA: INDAGRA nu este o piaţă rurală sau un târg de degustări. INDAGRA este o platformă pentru inovaţie
CCIR răspunde criticilor ministrului Barbu, care s-a arătat dezamăgit de târgul INDAGRA: INDAGRA nu este o piaţă rurală ...
INDAGRA este, prin definiţie, o platformă de networking gândită pentru profesioniştii din agricultură, zootehnie, viticultură ...
Ce crede Greta despre candidații la președinția SUA. Trump e mult mai periculos, dar și el, și Kamala au mâinile pătate de sânge
Ce crede Greta despre candidații la președinția SUA. Trump e mult mai periculos, dar și el, și Kamala au mâinile pătate ...
Activista suedeză de mediu Greta Thunberg l-a descris vineri pe candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, ...