Bacolux Hotels închide de azi trei dintre cele patru hoteluri deţinute

Bacolux Hotels își suspendă, de azi, activitatea locațiilor sale din Herculane și Bușteni, respectiv Afrodita Resort & Spa, Diana Resort și Pensiunea Bacolux, din cauza lipsei de turişti provocată de epidemia de coronavirus. Rămâne deschis Craiovița Hotel & Events din Craiova, sediul central al companiei.
Economica.net - lun, 16 mart. 2020, 13:45
Bacolux Hotels închide de azi trei dintre cele patru hoteluri deţinute

În toată această perioadă, departamentele administrative din cadrul companiei vor funcționa după un program redus, dar vor fi disponibile pentru turiștii și agențiile de turism, care au nevoie de suport în rezolvarea diverselor situații administrative. De asemenea, Bacolux Hotels va ține legătura cu oaspeții și cu partenerii prin toate mijloacele de comunicare disponibile.

Echipele de suport vor continua să comunice online, pe propriile canale de comunicare, pe platformele de Social Media și pe platformele de rezervări. Ele vor răspunde atât la neclarități, la solicitările de rezervări pentru sezonul estival, dar vor crea și oferte cu politici flexibile de anulare.

De asemenea, turiștii care au rezervări în perioada de suspendare a activității hotelurilor, cei care au achitat avans sau plată integrală a sejururilor, au posibilitatea de reprogramare a acestora fără a pierde sumele achitate.

„Ne confruntăm cu o situație fără precedent în industria turismului. Toate investițiile noastre în turismul intern sunt începând de acum anulate sau amânate. Primele măsuri pe care le-am întreprins în urma acestei decizii au fost în sensul evitării concedierii celor aproximativ 300 de angajați pe care grupul nostru îi are în acest moment. Este o responsabilitate foarte mare și este ultimul lucru pe care ni-l dorim. Trebuie însă înțeles foarte clar că este necesar ca statul să intervină urgent în segmentele afectate cu măsuri economice de susținere, dacă ne dorim să mai avem o industrie a turismului după această criză.”, spune Marius Băzăvan, General Manager, Bacolux Hotels

Bacolux Hotels, activ de 26 de ani pe piața ospitalității din România, deține patru unități hoteliere, peste 1.000 de locuri de cazare și are 300 de angajati. Compania a investit zece milioane de euro în Băile Herculane în două hoteluri de 3 și 4 stele și a înregistrat 7,5 milioane de euro cifră de afaceri în 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost asamblate la uzinele Automobile Dacia și Ford Otosan 466.838 de vehicule....
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...