Începând de mâine se suspendă examinările pentru obținerea permisului de conducere

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunță că, începând cu dată de 17 martie, se suspendă activitatea de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, proba teoretică şi proba practică, la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei actuale.
Economica.net - lun, 16 mart. 2020, 19:20
Începând de mâine se suspendă examinările pentru obținerea permisului de conducere

Instituția a făcut public acest anunț prin intermediul unui comunicat postat pe pagină să oficială. Persoanele care au fost programate în această perioadă vor fi reprogramate ulterior, cu informarea acestora în timp util de către serviciile publice comunitare, prin site-ul www.drpciv.ro, site-urile Instituţiei Prefectului şi cu sprijinul mass-media centrale şi locale.

De asemenea, pentru respectarea măsurilor privind evitarea aglomerării la ghişee şi dezinfectarea zonelor/ spaţiilor destinate publicului, programul de lucru cu publicul se va prelungi la toate serviciile publice comunitare teritoriale până la ora 19,00, precizează sursă citată.

În contextul situaţiei create de noul coronavirus, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor mai informează că, până pe dată de 31 martie, activităţile specifice de înmatriculare şi preschimbare a permiselor de conducere se soluţionează exclusiv în baza unei programări online. Programările vor fi făcute pe site-ul oficial al instituţiei – www.drpciv.ro, secţiunea Programări online.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Prin escaladarea războiului în Ucraina, Putin caută să forţeze SUA să accepte condiţiile Rusiei
Zelenski: Prin escaladarea războiului în Ucraina, Putin caută să forţeze SUA să accepte condiţiile Rusiei
Preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să forţeze SUA "să accepte condiţiile Rusiei", a apreciat joi seara preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în mesajul său zilnic către......
Renault se extinde în China, deși nu vinde automobile acolo
Renault se extinde în China, deși nu vinde automobile acolo
Renault încearcă să îşi consolideze afacerile cu vehicule electrice într-un moment în care scade cererea pentru astfel ...
Ciolacu: Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie
Ciolacu: Dacă se demonstrează, în urma renumărării, că am fost dezavantajat, oricum mă retrag din cursa pentru preşedinţie
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că se va retrage din cursa pentru Preşedinţia României chiar şi în cazul ...
Turcia depune eforturi pentru a opri circulaţia de dolari falşi
Turcia depune eforturi pentru a opri circulaţia de dolari falşi
Autorităţile turce au verificat joi casele de schimb valutar şi bancomatele pentru a reduce potenţialele daune cauzate ...