Mega Image se extinde şi face angajări pentru primul magazin pe care-l deschide în Sibiu

Retailerul olandezo-belgian Mega Image va deschide primul său supermarket din Sibiu, unde recrutează, în această perioadă, şef de departament.
Economica.net - mar, 17 mart. 2020, 19:43
Mega Image se extinde şi face angajări pentru primul magazin pe care-l deschide în Sibiu

Mega Image, lider pe segmentul supermarketurilor în Bucureşti, va deschide primul său magazin din Sibiu, unde angajează în această perioadă şef de departament, potrivit unui anunţ de recrutare consultat de Economica.net.

Candidatul potrivit pentru acest post are experienţă în retail sau în domeniul alimentar, are cel puţin studii medii, e responsabil, bun comunicator, organizator şi coordonator. Are, de asemenea, cunoştinţe medii de engleză şi de lucru la PC. E orientat spre rezultate, flexibil şi proactiv.

Ce atribuţii va avea omul angajat în acest post:

  • supraveghează şi coordonează activitatea personalului din magazin, pe tura alocată;
  • verifică pregătirea magazinului pentru deschidere;
  • face comenzile zilnice de marfă pentru magazin;
  • instruieşte personalul nou angajat;
  • răspunde de verificarea concordanţei dintre produsele recepţionate şi datele înscrise în documentele aferente;
  • colaborează cu toate departamentele companiei pentru soluţionarea oricăror neclarităţi sau deficienţe;
  • răspunde de închiderea caselor de marcat şi de întocmirea actelor şi a monetarelor caselor de marcat la intrarea şi ieşirea în/din tură a casierilor.

Mega Image mai angajează în această perioadă şi în Bucureşti, Ilfov, Ploieşti, Bacău, Iaşi, Cluj, Timişoara, potrivit anunţurilor de recrutare consultate de Economica.net. 

Lanţul de supermarketuri Mega Image, parte a grupului Ahold Delhaize, este prezent pe piaţa românească din anul 1995. 

Mega Image are peste 700 de magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timişoara, Cluj, Bacău, Iaşi, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Româneşti.
Mega Image face parte din Ahold Delhaize Group, retailer internaţional care operează, în prezent, pe trei continente.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...