„Speranţa mea este să putem ieşi din această epidemie în cel mult trei luni de la aplicarea anumitor măsuri. Şi, este deja un termen terifiant”, a declarat el pentru presa italiană. „Nu este şi nu va fi o chestiune de scurtă durată, însă dacă se va întâmpla pe termen scurt, voi fi primul care mă voi bucura”, a adăugat el.
Italia a luat măsuri foarte stricte de izolare a populaţiei, cu închiderea instituţiilor de învăţământ şi a magazinelor neesenţiale.
Massimo Galli este o somitate în Italia, unde conduce Secţia de boli infecţioase a Spitalului Sacco din Milano, în Lombardia, regiunea din nordul peninsulei cea mai afectată de epidemie, cu aproape 2.000 de morţi şi peste 17.000 de cazuri.
„Vaccinul este o speranţă, există 18 programe lansate pentru a obţine vaccinul. Ceva va ieşi din asta, sigur, dar mă îndoiesc că vom putea să stopăm epidemia şi să o depăşim în aşteptarea vaccinului”, a mai spus el. „Dacă avem noroc, vom obţine un vaccin probabil după lunile de vară, nu înainte”, a concluzionat Galli.
Noul coronavirus a făcut cel puţin 9.020 de decese în întreaga lume de la apariţia sa în decembrie, potrivit unui bilanţ AFP, stabilit pe baza unor surse oficiale, publicat joi, la ora 11:00 GMT.
Peste 217.510 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate în 157 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei.