Ambasada României la Budapesta a cerut Ungariei să deschidă mai multe puncte de trecere a frontierei pentru transportatorii români

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin Ambasada României la Budapesta, a solicitat vineri autorităţilor ungare deschiderea suplimentară a punctelor de trecere a frontierei de la Borş, Cenad şi Nădlac 1 pentru transportatorii de marfă având ca destinaţie România sau care tranzitează România, informează Agerpres.
Economica.net - sâm, 21 mart. 2020, 06:57
Ambasada României la Budapesta a cerut Ungariei să deschidă mai multe puncte de trecere a frontierei pentru transportatorii români

„În continuarea eforturilor întreprinse pentru soluţionarea blocajelor care au afectat libera circulaţie a persoanelor şi transportul de mărfuri spre România, ca urmare a închiderii frontierelor de către Ungaria în contextul epidemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Budapesta, a solicitat astăzi autorităţilor ungare deschiderea suplimentară a punctelor de trecere a frontierei de la Borş, Cenad şi Nădlac 1 pentru transportatorii de marfă având ca destinaţie România sau care tranzitează România”, informează MAE.

MAE precizează că, având în vedere evoluţiile recente, măsura adoptată de Ungaria de limitare a tranzitului de marfă printr-un singur punct de frontieră cu România, cel de la Nădlac 2, s-a dovedit insuficientă pentru asigurarea tranzitului de mărfuri, generând astfel blocaje semnificative.

„De asemenea, partea română a subliniat că blocajele prezente afectează inclusiv lucrătorii transfrontalieri şi a solicitat identificarea unei soluţii care să permită continuarea circulaţiei forţei de muncă transfrontaliere, fie că este vorba despre cetăţenii români cu domiciliul în Ungaria care îşi desfăşoară activitatea în România, fie de cei provenind din judeţele din România aflate la graniţa cu Ungaria care au locuri de muncă pe teritoriul ungar şi care fac naveta zilnic, aceştia aflându-se în prezent în imposibilitatea continuării activităţii şi riscând să îşi piardă locurile de muncă”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, MAE a amintit, în sprijinul acestor demersuri, liniile directoare ale Comisiei Europene cu privire la managementul frontierelor în vederea protecţiei sănătăţii şi asigurării disponibilităţii bunurilor şi a serviciilor esenţiale, în contextul creat de virusul SARS-CoV-2.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...