Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o scădere de 5,23%, până la 6.963,65 de puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 5,20%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 5,27% din valoare, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a depreciat cu 4,91%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era pe minus cu 5,38%.
BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a depreciat cu 5,14%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Casa de Bucovina – Club de Munte (+10,98%) şi Romcarbon (+1,71%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile BVB (-9,21%), Patria Bank (-8,95%) şi Compa (-8,92%).