Programul de ajutor pentru ratele la bancă şi creditele pentru firme, funcţionale săptămâna aceasta – Cîţu

Măsurile privind ratele la bancă, creditele pentru IMM-uri şi companiile mari vor fi funcţionale săptămâna aceasta, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.
Economica.net - mar, 24 mart. 2020, 03:43
Programul de ajutor pentru ratele la bancă şi creditele pentru firme, funcţionale săptămâna aceasta - Cîţu

„În această săptămână avem tot, cred, şi pentru rata la bancă, şi pentru IMM-uri, funcţional. Şi pentru companiile mari tot în această săptămână. Şomajul tehnic, acolo deja a trecut ordonanţa şi Ministerul Muncii trebuie să o implementeze”, a declarat, luni seara, la B1TV, Florin Cîţu.

El a precizat că procedura privind creditele pentru IMM-uri va fi gata în două-trei zile, deoarece este o procedură nouă şi a trebuit făcut totul de la capăt.

„Va fi un domeniu, un site unde se vor duce, vor completa un singur formular. Acest formular se va duce către bănci şi nu mai trebuie să meargă la fiecare bancă în parte antreprenorul, ca până acum. Noi vom notifica imediat la care bancă să se ducă. Noi vom lua relaţia cu banca direct şi nu va fi antreprenorul. Prin Fondul National de Garantare se va face totul, dar va fi un site, un singur site. Lucrăm acum şi la o aplicaţie pe care să o facem pe mobil”, a explicat Cîţu.

Acesta a adăugat că luni seara a văzut formularul demo, „l-am aprobat, domeniul luat, normele le-am aprobat”. Băncile deja au aderat la program, sunt aceleaşi bănci de la programul „Prima Casă”.

„Pentru IMM-uri va fi operaţional în această săptămână. Problema va fi pentru companiile mari. Mâine vom avea soluţii şi pentru companiile mari şi acolo vom demara un program amplu de susţinere. Avem nevoie de toate companiile şi companiile mari care investesc au nevoie şi ele de susţinere (…). Deci, mergem pe ambele părţi, pe de o parte susţinem capacitatea de producţie în România şi, pe de altă parte, susţinem angajaţii prin şomajul tehnic”, a precizat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor a mai afirmat că, în ceea ce priveşte ratele la bănci, discuţiile vor continua şi marţi cu sistemul bancar şi BNR pentru a veni cu soluţii, care vor implica şi Guvernul.

„Soluţiile vor fi în această direcţie, de a susţine ratele pentru o perioadă de timp. Vom vedea cum. Şi statul va fi implicat în această soluţie tripartită, cu sistemul bancar şi Banca Naţională”, a punctat şeful de la Finanţe.

El a menţionat că autorităţile au urmărit să fie cât mai permisive şi, deşi nu avem resursele din Germania sau Franţa, accesul în România la aceste resurse este extins, nu există limitări.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...