Cum stă România după 30 de zile de la primul caz de Coronavirus. Ce s-a întâmplat în Italia după prima lună – date oficiale

Au trecut 30 de zile de la raportarea oficială în România a primului caz de infectare cu noul tip de coronavirus SARS-CoV-2. De atunci, au murit 22 persoane în ţara noastră din cauza COVID-19, conform datelor oficiale. În Italia, după primele 30 de zile de la raportarea oficială a primului caz au decedat 21 de persoane.  Acest articol nu are valoarea unei cercetări ştiinţifice. Textul aduce într-un singur loc date oficiale despre numărul de cazuri de infecţie cu noul tip de coronavirus în România şi Italia în primele 30 de zile de la raportarea oficială a primului caz în fiecare din ţările menţionate precedent. Datele sunt culese de la autorităţile publice din România şi Italia (ministerul Sănătăţii, instituţiile pentru situaţii de urgenţă din ambele state menţionate şi alte organizaţii afiliate statului român şi italian). 
George Bica - joi, 26 mart. 2020, 08:23
Cum stă România după 30 de zile de la primul caz de Coronavirus. Ce s-a întâmplat în Italia după prima lună - date oficiale

În cele ce urmează am urmărit numărul de cazuri în primele 30 de zile de la raportarea oficială a primului caz (în România şi Italia) şi numărul de decese în primele 30 de zile (în România şi Italia). 

Primul caz de infecţie cu noul coronavirus SARS-CoV-2 care provoacă boala COVID-19 a fost raportat oficial în România pe 26 februarie 2020. De atunci, până la redactarea acestui articol (n.r. 26 martie 2020, ora 20.20) au fost raportate oficial 1.029 cazuri, dintre care au mai rămas active 935.

22 persoane au murit, conform datelor oficiale, din cauza infecţiei cauzate de noul tip de coronavirus. 

Primul caz de infecţie cu noul tip de coronavirus în Italia a fost raportat oficial pe data de 30 ianuarie 2020. 

După primele 30 de zile (30 ianuarie 2020-28 februarie 2020), în Italia, au fost raportate oficial 21 de decese, 821 de cazuri de infecţie (în total) şi 45 de persoane vindecate. 

Cu o zi mai tărziu, pe 29 februarie 2020, erau raportate oficial 1.128 de cazuri de infectaţi, 79 de vindecaţi, 1.049 cazuri active şi 29 de morţi. 

Menţionăm că numărul cazurilor de deces a crescut puternic în următoarele zile în Italia şi a ajuns la peste 1.000 de morţi la data de 12 martie 2020.

Număr total de cazuri după 30 de zile de la primul pacient infectat – raportare oficială

România – 1.029 persoane (26 februarie 2020-26 martie 2020)

Italia – 821 persoane (30 ianuarie 2020-28 februarie 2020), 1.128 persoane (30 ianuarie 2020-29 februarie 2020). 

Primul deces în Italia şi în România

Primul deces raportat oficial din cauza COVID-19 a fost raportat în Italia pe 21 februarie 2020, la 23 de zile după primul caz înregistrat oficial.

Primul mort în România a fost raportat oficial pe data de 22 martie 2020, la 26 de zile după primul caz.

 

Italia are o populatie de peste 60 de milioane de locuitori.

Mai jos, puteţi vedea împărţirea pe vârste a populaţiei în 2018.


Statistic: Population in Italy in 2018, by age group | Statista
Find more statistics at Statista

 

România are o populatie de aproape 20 de milioane de locuitori.

Mai jos, puteţi vedea împărţirea pe vârste a populaţiei României în perioada 2008-2018.

Statistic: Romania: Age structure from 2008 to 2018 | Statista
Find more statistics at Statista

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...