Încercăm să facem o surpriză pensionarilor şi să venim cu pensia cât mai repede la uşa fiecăruia – directorul Poştei Române

Poşta Română face demersuri ca pensiile să ajungă mai repede la beneficiari, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înaintea sărbătorilor pascale, a declarat, sâmbătă după-amiaza, directorul companiei, Horia Grigorescu.
Economica.net - Dum, 29 mart. 2020, 05:38
Încercăm să facem o surpriză pensionarilor şi să venim cu pensia cât mai repede la uşa fiecăruia - directorul Poştei Române

„Nu doar că ajung toate pensiile la timp, ajung începând cu data de 1 aprilie. Calendarul normal de distribuire a prestaţiilor sociale, a pensiilor, este 1 – 15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, pentru că ei sunt de fapt eroii acestei situaţii, poştaşii, factorii poştali, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge chiar mai repede decât calendarul normal. Nu pot să promit acest lucru la acest moment, dar facem absolut tot ce ne stă în putere ca să ajungă banii cât mai repede la toţi pensionarii, să aibă toată lumea bani în casă înainte de sărbătorile pascale. Noi încercăm să facem o surpriză pensionarilor şi încercăm să venim cât mai repede la uşa fiecărui pensionar”, a afirmat Grigorescu, la România TV.

El a recomandat pensionarilor să aibă la îndemână pixul propriu pentru semnarea taloanelor şi să păstreze distanţa de 1,5-2 metri faţă de factorul poştal.

”Ca măsuri particulare, în acest moment, avem toţi factorii poştali care vor fi pe teren în această perioadă dotaţi cu măşti şi mănuşi. Totodată, încercăm să găsim o variantă cât mai eficientă să punem banii în plic pentru a limita interacţiunea dintre pensionari şi factorii poştali, astfel încât momentul în care se aduc efectiv banii în casa omului să dureze cât mai puţin, să fie banii pre-număraţi, să putem să transmitem direct plicul respectiv. Totodată, avem rugămintea faţă de absolut toţi pensionarii, în măsura în care este posibil, să folosească pixuri proprii în momentul în care semnează taloanele de pensii şi se atestă că am dus respectivele pensii în casa omului. Distanţa este cea pe care am recomandat-o evident tuturor colegilor mei să o păstreze – de 1,5/2 metri – şi din nou fac apel pe această cale la toţi pensionarii să păstreze această distanţă la rândul lor, tocmai pentru a putea să preîntâmpinăm orice eventual contact care ar putea să apară între poştaş şi pensionar”, a explicat şeful companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare au avut o rată anuală de creştere de 93% în primele nouă luni din 2024
Creditele verzi acordate companiilor nefinanciare s-au menţinut pe un trend ascendent în anul 2024, cu o rată anuală de creştere de 93% faţă de septembrie 2023, reprezentând însă 2,9% din......
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 miliarde de euro în vânzări nete în 2025
Proprietarul Mega Image a finalizat achiziția lanțului Profi. Tranzacția ar urma să-i aducă un plus de aproximativ 3 ...
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului de magazine Mega Image și Shop&Go, a finalizat achiziția retailerului român de ...
Ce nu spune noul Guvern, dar toată lumea știe. Schimbările de taxe și impozite fără precedent pregătite pentru viitor: Nu sunt de bine!
Ce nu spune noul Guvern, dar toată lumea știe. Schimbările de taxe și impozite fără precedent pregătite pentru viitor: ...
Prin celebra "ordonanță trenuleț" și unele modificări fiscale mai degrabă marginale, Guvernul Ciolacu 2 încearcă ...
PMB a încasat 37,8 mil. lei în 2024 din autorizații de circulație pentru vehicule grele
PMB a încasat 37,8 mil. lei în 2024 din autorizații de circulație pentru vehicule grele
Primăria Municipiului București (PMB) a încasat în 2024 aproape 38 de milioane de lei din vânzarea autorizațiilor de ...